Într-o zi...

CAPITOLUL 1.

        Aud păsărelele cum cântă, vântul cum îmi atinge ușor fața firavă, blândă, iar căldura soarelui îmi topește pielea, totul ar trebui să fie minunat, liniștea este acoperită de zgomotele minții, de durerea sufletului singur, nimic nu este perfect, deși ar trebui să fie. Deschid ochii și mă uit la cerul albastru, la norii care par a vată de zahar, ar trebui să fiu fericita, am o familie, prieteni, un job, dar de ce nu mă simt fericită? Când eram în liceu, aveam mereu zâmbetul pe buze, râdeam și glumeam pe orice subiect chiar dacă era vorba de teme, de profesori, mă bucura liniștea, mă simțeam bine, oare ce s-a schimbat, poate eu m-am schimbat.

        Mă ridic de pe iarba umezită de rouă, mă uit la telefon, niciun apel, niciun mesaj, era 5:00, parcă tot pământul mă trage înapoi și îmi spune să nu plec, dar tot plec. Intru în casă, oare o mai pot numi casă, m-am mutat în ultimul timp de prea multe ori, nu știu dacă am doar o casă, acum un an stăteam cu Anton, fratele meu mai mare, era bine, dar și obositor, eram liberă, dar ocupată cu celelalte treburi, fiind singura fată din casă, iar el băiat, numai eu făceam toate treburile, mă simțeam ca o mama, acum stau din nou cu mama, mă simt din nou copil.

         Acasă nu e nimeni, mă duc să fac un duș, trec pe lângă oglinda și mă opresc, mă uit la părul brunet și ochii căprui, la alunița de pe obrazul drept, mă întreb ce caută acolo singură, nimeni nu ar trebui să fie singur, îmi analizez corpul, am șolduri, celulită, nu am sâni aproape deloc, noroc ca mă mai ajuta fundul și totuși îmi place cum arăt, îmi iubesc celulita, șoldurile, era vorba aceea "Iubește-te pe tine însuti și lasă-i pe ceilalți să facă ce vrei tu", cu fraza asta mă trezesc în fiecare dimineața, îmi face ziua mai bună.

         Mă îmbrac repede, azi trebuie sa mă întâlnesc cu Andree,prietena mea cea mai bună, ea nu știe cât de singură mă pot simți și ce e în sufletul meu, dar cum poate să știe , când nici eu nu știu. Acum trei ani am avut o relație, care s-a terminat urât, îl iubeam, știu cum sună asta, nu poți iubi de la o vârsta așa mică, nu ai cum, „nu știi ce sunt sentimentele", asta îmi spuneau toți până am ajuns sa o cred și eu, că nu avea cum să fie iubire, dar a fost, nu poți să controlezi ce simți, pur și simplu simți, m-a rănit foarte tare despărțirea de el, atunci m-am închis în mine fără sa-mi dau seama, nu mai lăsam niciun băiat să se apropie de mine și nu știam de ce, toată lumea credea că așa sunt eu, rea, am ajuns să cred și eu asta, nu știu ce s-a întâmplat cu mine de atunci, dar nu am mai avut pe nimeni, poate a fost frica de a nu suferi, ce e cel mai enervant este că atunci nu știam care a fost cauza, dar acum știu, și sunt la fel. Ce ma ajutat să trec peste aceste clipe de singurătate, fără să o iau razna, a fost familia și prietenii mei. Am observat cum poate simți cineva care te iubește că tu nu ești bine, nu știu cum și nu cred că pot să-mi explic asta, dar de fiecare dată, chiar dacă eram cu zâmbetul pe buze prietenii și familia mea știau că nu sunt bine, indiferent ca eu le spuneam "sunt ok". Câteodată e bine să spui ce ai, ce simți, pentru că ei sunt acolo să te ajute, poate nu vor înțelege ce simți și cum te simți, dar măcar nu ești singur .

    M-am întâlnit cu Andree, m-a îmbrățișat puternic, câteodată nu trebuie sa-i spun ce am pentru că ea știe deja, s-a obișnuit cu mine, cu comportamentul meu și mă iubește așa cum sunt eu.

-Ce faci urâto?

-Ce să fac, m-am întâlnit și eu cu un drăcușor.( zic eu )

-Vaai, ce scârbă, eu sunt drăcușor?

-Nu, nu, am zis eu că ești tu? Cred că nu mai auzi bine.

-Da, da, cum să nu.

    Ne-am dus la un restaurant pentru a mânca, nouă mereu ne este foame, poate mâncarea a și ținut această prietenie.

-Ce ne luăm?

-Nu știu.

-Ne luăm iar tochitură d-asta?

-Eah, nu mai vreau.

-Atunci câte o salata.

-Ți se pare că sunt vacă?

-Dar ce are dragă, nu vezi ce burtă ai făcut, mănâncă salata.

-Nu vreeeau.

-Bătaie vrei? Pot să cer o felie de pâine, măcar să fie bătaie pe pâine.

-Nu ești sănătoasă, hai să ne luam ceva de mâncare, mor de foame.

     Într-un final am comandat pizza, îmi place să fiu în preajma ei, mereu ne tachinăm, dar ce e mai minunat este că ajungem să glumim împreună.

-Mai ți minte cum ne-am cunoscut? (îi spuneam eu)

-Da, era la biologie.

-Daa, tu m-ai luat de mana și m-ai tras după tine ca să urmărim nu știu ce băiat.

-Și tu ți-ai dat imediat seama despre cine e vorba și ai fost acolo pentru mine.

-Mereu voi fi, mă rog, pana se termină mâncarea, după ciao baby, ești pe cont propriu.

-Așa deci, ce scârbă.

-De la o prostie d-asta, am ajuns noi să fim prietene, vezi cum e și cu destinul ăsta, el ne-a vrut împreună .

-Da.(Am început să râdem)

      Am mai povestit multe lucruri pe care le-am făcut împreună, ca de exemplu, când eram în liceu, pe clasa a 9-a, mereu ne plimbam pe holuri în fiecare pauză și ne urmăream crush-ul. Eram acolo una pentru alta, una stătea de paza, iar cealaltă făcea prostii. Mă bucur că a intrat în viață mea și că a rămas.

-Îți mai aduci aminte la psihologie când am furat testele pentru că nu am completat ceva?

-Da, vaai, nu-mi vine să cred că am făcut așa ceva.

-Nici mie, dar și la mate, atunci când ne uitam, după ce ieșea profa din clasă, să vedem ce subiecte avem la teză.

-Am fost fenomenale, nu ne-au prins niciodată.

-Nu aveau cum, suntem un duo, odată ce suntem împreună, nimeni nu ne poate desparți.

-Da, noi vorbeam și în timpul testelor și nu ne zicea nimeni nimic, parcă am fi agenți secreți.

-Hai că e prea mult.

-De ce, crezi că nu ne-ar sta bine in negru?

-Glumești, am fi nemaipomenite.

      După multe discuții, m-am despărțit de Andree și am mers spre casa, m-am simțit bine cu ea, chiar aveam nevoie de asta.

       Este acel moment din viața ta când crezi că ești singur și că tot din jurul tău e plin de dezamăgire și brusc te lovește un "bolovan" și îți dai seama cât ești de prost, că ai o viață minunată, dar ție tot nu-ți ajunge și asta te face o persoană tristă. Într-o zi o să mă mulțumesc cu ce am, într-o zi voi putea fi fericită din adâncul sufletului meu, într-o zi.