Moravul lui Platon?

Capitolul I. Un univers intr-o secunda

Am vrut sa tai florile care nu pot inflori

Nu poti alege intre soare si luna pentru ca inevitabil o sa le ai pe amundoua. M-am nascut pe un drum serpuit ca sa am parte de euforie, extaz, durere si suferinta.
Lista cu pacatele mele se intinde de la inceputul drumului, loc in care soarele lumineaza orice parte a pamantului si unde abstractul nu exista, pana unde sunt acum, locul in care ratiunea mea s-a pierdut odata cu tot ce am fost inzestrat. Am cules inconstient roadele plantelor otravitoare iar sufletul meu a inceput sa se ofileasca, sa isi piarda din stralucire, sa strige disperat dupa ajutor.

Nu vad nimic in jurul meu. Tepii imi strapung pielea

Vantul se inteteste, poarta cu el strigatul sufletului meu, il duce departe, sper ca o sa ajunga la un zeu, sa imi arate iertare iar eu sa ii arat umilinta.

Trandafirul cu petale negre, creatia zeilor Phates si Alexandria.

Spinii trandafirului au crescut odata cu trandafirul, odata cu sangele ce transforma petalele negre imaculate in cascade de culori sangerii. Corbul lui Phates uda mereu radacinile florii cu otrava, iar blestemele Alexandriei lasau pamantul sterp.

Conflictul dintre zeul Hikari si zeul Phates a distrus pocalul cu apa vesniciei, picaturile varsate pe steaua mama Izanami au dat fiinta omului nascut din pacat. Izanami a strans toate celalalte stele si au cantat omului cantecul Astrei intoarse acasa. Astfel incat, omul blestemat de pacat sa poata vorbi zeilor din propria vointa, din propriile ganduri.

Hikari asculta omul

Anul sapte, Exodul lui Hikari.

Am ajuns la capatul drumului, unde sufletul meu urmeaza sa fie judecat. In sfarsit, sunt acolo unde toti oamenii ajung si de unde numai cei care intr-adevar si-au facut dreptate pot continua.
Sala in care ma aflu nu poate fi masurata, nu sunt singur aici, cel putin o mie de oameni sunt judecati de catre cei o mie unu de judecatori.
Cand sunt strigat pe nume pasesc pe covorul alb, urc scarile din cedru de liban, iar judecatarul imi pune haina cea neagra si imi spune sa ma asez pe scaunul celui vinovat. Nu m-am uitat uitat la fata lui, scaunul pe care sedeam nu imi permitea asta, asa ca m-am putut uita doar la ceilalti judecatori, fiinte angelice, cu o sceptru din diamant cu care cei fara vina erau pecetluiti inainte sa isi poata continua drumul. Judecatorul meu era unul bland, glasul lui era atat de linistitor incat orice fiinta a dusmaniei, a doscordiei sau a nesigurantei disparea numai la rostirea primelor litere. Am ascultat acuzatiile martorilor, marturiile ingerilor mei apoi verdictul.
Tremurand, i-am privit pe judecatori, iar acestia au rostit in cor "Zeul Hikari, Judecatorul celui nascut din pamantul lui Izanami l-a indreptatit si iertat pe cel calator". Atunci am putut ridica privirea si am putut avea privilegiul pe care orice om, fiu al lui Izanami, si l-ar fi dorit. Zeul Hikari era chiar judecatorul meu, el a fost cel care a permis unui om sa isi continue viata in dreptate si in lumina.