Mandrie italiana

Capitolul 1

RANDY

16 noiembrie 2019

— Nu!

Îmi privesc tatăl, care e îmbrăcat în costumul Armani perfect, cu părul aranjat cu minuțiozitate și văd cum își încheie Rolexul la mâna stângă.

— Beatrice, o să te duci sus, o să îți pui una dintre rochiile scumpe din dulapul tău și o să încetezi să mă mai faci de râs.

Beatrice. Atât de rece, de parcă i-ar fi greață să îmi pronunțe numele. Niciodată nu mi-a spus altfel. Miranda e un nume prea banal pentru el, iar Randy e de-a dreptul scandalos, și ori de câte ori aude acest alint, Alastair se comportă ca un taur care vede roșu în fața ochilor.

Am dat greș. A câștigat alegerile, a câștigat un nou mandat și eu mi-am pecetluit soarta. Chiar am fost atât de proastă, încât să cred că am vreo șansă împotriva lui? Când el e corupt până în măduva oaselor și toți oamenii influenți ai orașului l-au susținut?

— Nu, repet cuvântul pe care îl urăște.

Mai ales când vine din gura mea.

Se întoarce cu fața la mine, cu privirea întunecată și eu rămân nemișcată, chiar dacă știu ce o să urmeze. Când se oprește în fața mea, îl sfidez cu privirea și simt cum inima îmi bate cu putere în piept.

— Te-ai dat suficient în spectacol și nu o să mă tolerez nici măcar o greșeală, mă avertizează.

Răceala din glasul său îmi trimite un fior pe șira spinării, dar nu dau înapoi. Sunt obișnuită ca senatorul Alastair Randall Webster să își descarce furia pe mine. Sunt obișnuită să fiu oaia neagră și dezamăgirea constantă a familiei.

— Nu o să mă obligi să mă căsătoresc cu Gideon, îl anunț simțind frica cum îmi încolțește în suflet când văd furia din ochii albaștri ai tatălui meu. Nu în viața asta.

Mă lovește peste obraz cu palma stângă, impactul reușind să mă trântească la podea și simt cum pielea îmi ia foc. Înainte să mă dezmeticesc, mâna i se înfige în părul meu și îmi smucește capul pe spate ca să îl pot privi în ochi.

— Mereu ai fost o rebelă și mi-ai forțat mâna, Beatrice, mârâie cu fața aproape de a mea. Ești fiica mea, urlă dezlănțuindu-se. Crezi că o să las toți banii pe care i-am investit în tine și în educația ta să se risipească?

— Mă doare-n cur de banii tăi!

O nouă lovitură reușește să îmi spargă buza de jos și gust sângele metalic pe vârful limbii.

— Nu s-ar zice când îți conduci Rover-ul, când îți cumperi pantofi și haine și mănânci la cele mai scumpe restaurante din orașul ăsta.

Să-l ia dracu'! Încerc să mă ridic în picioare, însă el mă ține pe loc, intensificându-și strânsoarea din șuvițele mele.

— Te vreau la petrecerea aia, cu zâmbetul pe buze și pregătită să spui „da" la orice și oricui, mârâie eliberându-mi brusc capul care îmi cade în față.

Palmele mi se lipesc de parchet și simt cum trupul îmi tremură, dar cu siguranță nu de frică. Auzind cum pașii i se îndepărtează de livingul casei noastre, îmi lovesc pumnul de podea și înjur.

Dacă ajung la petrecerea aia, sunt terminată. Gideon o să îmi aducă aminte cât de proastă am fost ca să fac un pact cu el. Iar tata o să împingă inelul de logodnă pe degetul meu, asigurându-se că nu o să cadă niciodată de acolo, nici dacă mi-ar fi tăiat.

Îmi urăsc viața. Am trăit în umbra surorii mele, fiind dezamăgirea constantă a familiei. Fiica prea împiedicată și care nu poate lua lecții de balet, idioata cu note de opt și nouă, când sora ei era numai de zece pe linie. Rebela care a reușit să își găsească o prietenă care nu face parte din clasa ei socială și care a abandonat-o.