Sunt o clepsidră incomodă de involuție şi rime fără ritm. Mă regăsesc în revoluții expandate, cosmopolite în cotidian, iar fiecare particulă de carne şi nisip ce se dezice de mine se dezintegrează în necunoscut, dezgolindu-mă şi lăsându-mă vulnerabilă într-o nebunie cronică. Vidul se-nvârteşte, negru, îmi opturează câmpul vizual și mă evaporă în oboseală şi-n durere. E prea mic, prea mare, prea strâmt. Stelele curg în lacrimi tremurătoare pe obraji-mi împurpurați de teamă şi se rostogolesc, dănțuind, în câmpuri electromagnetice de câmpuri asurzitoare. Oscilez între conotații disfuncționale de dezechilibru şi potențări în tonuri elegiace ale omagiului către sticla mea spartă, chinuri ale nisipului fărâmat, noncolor, din jumătatea-mi inferioară.
Dar sunt o clepsidră goală, iar nisipurile – clipe moarte.
YOU ARE READING
Căzând
Short StoryÎn sufletul meu fragil ca de sticlă se pogoară, întortocheată, o disperare a lacrimilor de sidef. Demonii urlă în vânturi sânge, sinapsele neuronilor mei se ard în menuet sălbatic și se desprind de dendrite, spălându-mi cu brutalitate culorile, iar...
