Cioburi de cuvant

Partea 1

Ar parea ireal ce spun, dar romanul sau puiul asta de roman l-am conceput intr-o lipsa neobisnuita de activitate, mai exact o pana de internet in mijlocul weekend-ului care a paralizat toata activitatea online a studentilor din campusul in care imi duc zilele de ceva vreme.

Nu e ca si cum viata noastra a tinerilor e mai mult online decat reala si fireasca, lucru pe care apropo nu il inteleg, desi imi duc si eu o parte din existenta in acest fel, in fine, e prea complicat. Mai exact, acum totul depinde de ceva ce se afla la o apasare de ecran, sau click mai incolo, fie el numar, mesaj, poza, postare sau whatever.

Subiectul romanului e niciunul, mi-am propus sa experimentez ceva, sa las firul narativ sa zboare dupa cum are el chef, caci asta e farmecul unei povesti, neprevazutul.

Deci sa incep cu inceputul, nu? Asa credeam si eu.

Pe parcurs va semana cu autobiografie, dar nu e asta, va asigur, caci viata mea e minuscul importanta pe langa ceea ce scriu dincolo de mine. Va parea fictiune, dar totul e absolut real si palpabil sper, caci veti atinge paginile sau tastele, depinde. Va parea ,,pufos" sau ,,dulce", asa cum imi spunea cineva ce ma citea pentru prima data, dar nu, nu e in pericol nivelul glicemiei in timpul acestei lecturi.

Sa revenim la ce era important.

Banuiesc ca vreti sa stiti de unde a inceput totul. Sa spun ca a inceput intr-o noapte pe la douasprezece, nu, nu atunci, sau sa spun ca a fost vara prin iunie sau iulie, nu, nici atunci, in concluzie ca sa nu mai lungim prea mult si sa nu va mai ametesc atat, a inceput candva si se va termina nicicand. Da, exact asa.

Trecutul...

Cate amintiri nu aduce trecutul pentru oricare dintre noi nu? Amintiri frumoase, triste, vesele, pline de lacrimi, de toate felurile si neamurile. Uneori parca se face congres. Apare una dintre ele si anunta solemn in fata celorlalte ,,Astazi, ziua n a lunii m din anul x, secolul y al mileniul z, toate amitirile care poarta pecetea tovarasei cu numele cutarescu, sunt rugate sa onoreze cu prezenta acesta invitatie la ceai a marelui Parinte Timpul. Se roaga seriozitate, semnat, mai marele Timp, numit anterior."

Si uite asa se aduna ele care mai de care si culmea e ca nu te lasa sa lipsesti cumva ca doar esti invitatul de onoare. Ai crede ca timpul e mai important pentru ele, dar nu, dumneata prietene esti chemat in mijlocul acestei invalmaseli de amintiri. Primesti scrisorica acasa, frumos impachetata, asa ca sa nu se dea de gol, scrisa elegant si dubios de caligrafic ,,Domnia voastra, este invitata astazi, de urgenta la intalnirea cu amintirile dumneavoastra. Cu toata stima, o carevasazica intamplare din trecut". Parca te-ai duce, dar mai bine nu, parca ai sta, da te impinge necuratul sa raspunzi depesei fara intarziere, doar esti om cu obraz, nu? ,,Mutumesc de instiintare, vin negresit si cu toata placerea". He he, apai cand ai vedea ce te asteapta mai bine te faceai ca nu erai acasa. Si stai si asculta si vorbesc unele peste altele, si una se plange, alta rade, alta tipa, alta face nu stiu ce si toate astea deodata si te ia si pe tine cu ,,ooooo, nervii mei". Ajungi in punctul in care urci pe masa ca sa te vada toate si strigi ,,ia gata liniste, da ce e aicea, suntem oameni de seama ai societatii, da se poate asa ceva?". Cateva clipe liniste si la care una de mai departe de tine o secunda spune ,,ehh, ehh, ehh, ce esti asa tafnos, ehh, ehh, ehh?". Poftim idee, ele sunt mai ceva ca albinele in stup si tot tu esti cel tafnos in toata ecuatia asta, apai tovarase cum sa iti spun eu matale? Mai bine, ia-te si du-te unde ai vedea cu ochii ca nu e mare tragedia ca nu ai sadea la sporavaiala fara sens a celor trecuti. Concluzia intamplarii, cu cat stai mai mult la vorba cu trecutul cu atat o sa ai mai mult de suferit. Tine o legatura cat mai pasagera cu el, asa, o intrevedere la un n timp e su-fi-ci-en-ta.

Prezentul...

Ehh, aici e alta mancare de peste. Deja vorbim de alte treburi, aici e mai delicat totul, pentru ca prezentul e actualitate. Pana si eu traiesc un prezent in timp ce tastez nenorocitele astea de vorbe. Cu el se merita o prietenie cat mai apropiata, caci te tine treaz si viu. Aici si acum iubesti, aici si acum razi, canti, dansezi, scrii, totul e acum si acum simti absolut totul real. Nu ai sa poti trai la trecut cum nici, si asta vom vedea mai acus un pic, nu vei putea trai la viitor. Traieste clipa, traieste fiecare clipa ca si cum viata ta ar lua sfarsit in urmatoarea. Fii tu, fii prezent in prezentul tau si ai sa vezi cat de bine se simte. Trecutul e trecut, nu il poti schimba, poti doar invata din el, viitorul se schimba in fiecare secunda, deci de ce sa te complici inutil cu asta? Ramai in prezent si totul va merge altfel.

Viitorul...

Nu am multe de spus incat e viitor, corect? Pot presupune doar, dar ajung la vorba lui Emil Cioran ,,singura certitudine in viata este moartea". Sunt milioane de posibilitati, azi poti fi cel mai bogat si fericit si in cateva secunde sa nu mai existi, cum poti fii pe moarte si cineva sau ceva sa decida ca mai ai multe de facut si sa schimbe asa-zisul tau destin. E irelevanta ideea de destin, o reneg cum reneg multe alte lucruri, dar totusi e stupid de interesanta, nu? Sa fii constient ca ceva acolo exista pentru tine si totusi sa poti schimba totul printr-o simpla alegere. Fantastic, idiot de fantastic e acest concept.