Dulcea atracție #Maxfild Brothers Vol V

Capitolul 1

   Nu e interesant cum de la o zi la alta, ți se pare că nimic nu se schimbă, dar dacă privești în urmă, totul e diferit?
Acelea sunt cazurile fericite în care viața se schimba cu timpul. Îți dă ocazia să asimilezi schimbarea, să te obișnuiești cu ea.
În cazul meu nu a fost așa.
Viața mea era așa cum mi-am dorit-o mereu să fie. Până când nu a mai fost.
Totul s-a schimbat cât ai clipi din ochi, totul s-a schimbat în câteva minute. Nu am avut la dispoziție timp să mă obișnuiesc cu acea schimbare. Nu am avut timp să procesez.
Am fost pur și simplu smulsă din viața mea și pusă în alta. Una noua  care nu mai era nimic din ceea ce a fost vechia mea viață.
Și știu exact momentul în care s-a petrecut acea schimbare.
  Era o seara calduroasa de vară. A trecut deja de ora 11 seara și afară ploua cu galeatata. Era cinci iulie.
Cinci iulie e ziua în care întrega mea viață s-a schimbat. Dar partea cea mai frustrantă e că ziua aceea a început ca oricare altă zi.
M-am trezit în patul meu de acasă, casa părinților mei deoarece eram în vacanța de vară. Apartamentul meu era în Londra, mă așteaptă împreuna cu Liam. Mă joc cu inelul cu diamant de pe deget, la finalul verii am sa continui să studiez, la Royal Ballet School, cea mai prestigioasa școală de balet din lume, doar că acum am să fiu logodită. L-O-G-O-D-I-T-Ă. Cuvântul încă mi se pare ireal. A trecut doar o lună de când Liam m-a cerut, și îmi spun că o să mă obișnuiesc cu ideea aceasta cu timpul.
   Jayden și Jace sunt amândoi în oraș, și petrecem timp la casa părinților noștri. De când Jayden s-a lansat pe piața muzicii cu trei ani în urmă, are un succesc enorm și deținea unul dintre cele mai frumoase apartamente din tot orașul.
  Mama nu își mai încape în piele de fericire că suntem toți trei din nou acasă. Cu toate că nu e o bucătăreasă prea talentată, s-a dat peste cap încercând să pregătească cina și micul dejun ca să mâncăm toți împreună la masă.
Frații mei mănâncă amândoi enorm de mult, și mereu când mă luam de ei pentru asta în joacă, spuneau că sunt în creștere.
Încă suntem...doar că lucrurile s-au schimbat mult de atunci...Mă rog, nu asta e ideea, așa că să ne întoarcem la ziua aceea care mi-a schimbat viața, 5 iulie, țineți minte, da?
   În dimineața aceea când întreaga mea viață s-a schimbat, m-am trezit în jur de ora 9 dimineața, mi-am făcut o mică încălzire apoi m-am certat cu Jayden pentru cine merge primul la baie. După ce am rezolvat și partea cu baia, am coborât la micul dejun. Mama era deja acolo cu tata, masa era plină de mâncare și imediat ce am fost toți am început să mâncăm:
-Deci, copii, ce planuri aveți pentru astăzi?
-Eu am de gând să merg să îmi cumpăr niște chestii din oraș și apoi mă văd cu câțiva prieteni la un bar, ne spune Jace.
-Eu am fost invitată la o petrecere acasă la cineva.
-La cine?
-Un fost coleg de la școala de balet împlinește astăzi 21 de ani și dă o petrece!
-Hmmm...îl cunosc pe acest fost coleg? întrebă Jayden
Ridic din umeri:
-Probabil că nu.
-O să fie băutură.
-E o petrecere.
-Deci da. Atunci vin cu tine.
-Ce?
Jayden își bagă în gură pâine și nici măcar nu se uită la mine:
-Vin , cineva trebuie să aibă grijă de tine, surioară!
-Am 20 de ani și nu mai vorbi cu mine de parcă aș fi sora ta mai mică!
-Dar ești!
- Da, cu trei minute!
-Deci ești mai mică, nu contează cu cât.
Imi dau ochii peste cap dar știu că nu are rost să mă contrazic cu el pentru asta. Și așa a ajuns Jayden să vină cu mine la aceea petrecere în seara aceea.
Acum, după ce știu tot ce urmează să se întâmplă în seara aceea, de multe ori stau și mă întreb dacă lucrurile ar fi stat altfel dacă Jayden nu ar fi venit cu mine. S-ar fi schimbat ceva?
  Banuiesc ca nu o să aflăm niciodata...
În acea seară am mers la petrecere. Am luat mașina lui Jayden și el a condus până la locația pe care am primit-o. La scurt timp dupa ce am ajuns, m-a luat o durere de cap așa că am luat un medicament si am hotarât să nu beau alcool, dar Jayden a băut. Poate mai mult decât ar fi trebuit. Dar până la urmă era o petrecere, iar noi eram tineri. E normal să bei mai mult. Plus de asta, toata lumea îl recunoștea pe Jayen și îi cereau autografe sau poze. La un moment dat a și cantat puțin pentru ei. Mă gândesc și la chestia asta uneori. Oare dacă aș fi băut și eu, și am fi luat un taxi spre casă, nimic din toate cele întâmplate nu s-ar mai fi întâmplat? Sau lucrurile s-ar petrecut exact la fel deoarece așa au fost scrise să fie?
Oricum, am plecat destul de repede, înainte de miezul nopții, adică îmi aduc aminte cu exactitate ora la care am plecat de la petrecere. Era 11: 46 de minute când ne-am urcat în mașină. Jayden a băut așa că s-a urcat pe scaunul pasagerului iar eu am condus.
Afară ploua cu găleata, când am pornit mașina. Am aprins radioul și prezentatorul a anunțat ora 11:50. A început o melodie iar Jayden a început să cânte:
-Iubesc melodia asta! strigă în timp ce cântă versurile și trebuie să recunosc că sună bine. Vocea lui e genială. Haide, Sofia, câtă și tu!
-Ah, nu, știi că eu nu mă pricep!
-Nu contează surioară, promit să cânt eu destul de tare încât vocea ta să nu se audă!
Îl plesnesc peste braț și începe să râdă. Întinde mână și mă gâdilă:
- Jayden! îl plesnesc însă nu se potolește
- Jayden, încetează!
Pierd o secundă controlul mașinii dar mă redresez imediat și ne calmăm amândoi. Se lasă puțin liniștea în mașină și apoi așa din senin, Jayden spune:
-Îți aduci aminte jocul acela pe care îl jucam când eram copii, înainte de culcare?
-Cel cu ce ai alege dintre...?
-Da, acela! Îmi aduc aminte că odată ai ales să mori în loc să mănânci unt de arhide la micul dejun pentru tot restul vieții.
Ridic din umeri:
-Chiar urăsc unul de arahaide.
-Dar totuși, să mori doar pentru atât?
-Hei, tu ai ales odată să mori în loc să chelești!
Jayden își trece o mână prin părul blond și des:
-Ce pot face, îmi iubesc părul!
— Pai e singurul lucru care iti mai distrage atentia de la fata ta hidoasa.
— Ah, bine ca măcar ma înțelegi la partea asta având in vedere ca suntem frați! Semănăm leit.
Începem amândoi să râdem și apoi este o clipă în care ne privim, mai ales că amândoi suntem conștienți de faptul că nu semănăm. Îi privesc ochii albaștrii iar el privește în ochii mei verzi.
Habar nu aveam că aceea avea să fie ultima clipă din fosta mea viață. Nu știam că după acea ultimă privire, tot ceea ce știam eu despre viața avea să se schimbe pentru totdeuna.
La radio a fost anunțată ora 12:00 și atunci a fost și clipa în care cerul a fost luminat de la un fulger. Inițial am crezut că o să ne lovească pe noi, dar a lovit undeva la marginea străzii.
Totul s-a petrecut atât de repede că nici nu am apucat să mă gândesc la nimic, știu doar că în secunda următoare, am văzut printre stropii mari de apă care îmi cădeau pe parbriz, cum ceva cade în stradă. Am încercat să trag de volan ca să evit obiectul și mașina a fost smuncită cu putere. O clipă mi s-a părut că toată lumea a stat pe loc și că îl aud pe Jayden spunând ceva, dar nu am apucat niciodată să aflu ce, deoarece alte două lumini orbitoare mi-au apărut din fața și tot ce îmi amintesc de după aceea lumina a fost lovitura.
Impactul care m-a zmuncit cu forța unui uragan. Am fost sigură că o să fiu sugrumată de centură. M-am lovit cu capul de parbriz și în secunda următoare mașina a început să se rostogolească. Parbrizul și geamurile s-au făcut țăndări iar cioburile zburau în toate părțile.
Când mașina s-a oprit din rostogolit eram cu capul în jos și mă simțeam amețită. Mi-am dus mână spre frunte și mi-am dat seama că aveam sânge:
-Sofia!
Ma uit spre Jayden. Aproape că scot  un țipăt când îi văd chipul. Din arcada spracenei i se scurge sânge pe față și respiră greu:
- Jayden!
-Sof!
Încearcă să se miște dar întregul trup i se schimonosește de durere și din gât îi iasă un strigăt de durere. Îmi îndrept imediat ochii spre trupul său și observ ce îi provoacă durere.
O bucată de metal care probabil înainte a fost o parte din ușă, îi străpunge abdomenul:
-Jay, nu te mișca!
Cu fiecare inspirație și expirație vedeam cum sângele continua să țâșneașcă de acolo pătându-i hainele și totul din jur:
-Sof, ne-am lovit de ceva! Cred...cred că a fost un copac!
-E în regulă, Jay, am să...Am să chem ajutor!
M-am uitat în jur să văd unde îmi era geanta ca să îmi iau telefonul dar desigur că nu mai era acolo:
-Ok, am să încerc să mă eliberez din centura și să ies afară, poate găsesc pe cineva care să cheme ajutor!
Mi-am dat seama că Jayden nu îmi mai răspunde și când m-am uitat spre el, am văzut că are ochii închiși:
-Jay!
M-am întins până la el, dar centura mă ținea. Am încercat să o deschid dar era blocată. Am vrut să încerc să mă eliberez dar abia atunci am observat că nu puteam să îmi mișc picioarele. Un fior de gheață mi-a trecut prin trup și m-am gândit preț de câteva clipe că poate nici măcar nu mai sunt acolo.
Ceva îmi intra în ochi și mi-am trecut mâna peste față ca să șterg sângele:
-Jay!
M-am uitat spre abdomenul său unde întregul tricou alb era acum roșu. Eram sigură că dacă nu se oprea din sângerat, avea să moară, însă eu nu mă puteam mișca. Ceea ce înseamnă că nu îl pot ajuta. Nu pot să merg după ajutor.
Neputința mi-a adus lacrimi fierbinți în ochi:
-Ajutor! Vă rog! Ajutor!
Am început să strig dar tot ce se auzea de afară, era sunetul ploii pe asfalt.
Era oribil. Tragic și oribil. Să fii blocat într-o astfel de situație din care nu știi dacă o să scapi cu viață...dar mai oribil este să fii blocat acolo cu una dintre persoanele pe care le iubești cel mai mult pe lume:
-Ajutați-mă...vă rog! Ajutor!
Strigătele mele erau singurul lucru tulburau liniștea mormântală de afară, am continuat să strig. Și am continuat să strig până când trupul mi-a devenit ușor și ochii mi s-au închis.