Capitolul 11

1.4K 116 5
                                    

CAPITOLUL 11

Jason și Charlie stăteau în fața ușii, așteptând ca doamna Downson să le răspundă. Jason era foarte agitat, nici nu-i întâlnise pe nepoții bătrânei că deja îi și ura. Nu avea niciun motiv, dar îi ura! O întrebase pe Charlie dacă era prietenă bună cu ei - nici nu știa de ce făcuse asta - dar șatena nu i-a răspuns. Voia ca băiatul să fiarbă în propriu sânge din cauza nervilor. 

Doamna Downson a deschis ușa, având un zâmbet larg pe față. S-a apropiat de Charlotte și a sărutat-o pe obraji, îmbrățișând-o strâns. Din casă se auzea un zgomot asurzitor și câteva înjurături. 

Nepoții, a spus Jason în gând, nervos. 

Doamna Downson i-a invitat în casă. Charlie începuse să vorbească cu bătrâna, cerându-și încontinuu scuze că nu a venit la ora la care trebuia, dând vina pe Jason. El a ridicat din umeri, nepăsător, începând să exploreze casa, care era un dezastru, momentan.

Chiar dacă în casă era dezordine, se vedea că era una îngrijită. Se aștepta să fie una jerpelită, ca la un bătrân normal. Dar nu, această casă arăta de parcă ar fi trăit un tânăr sau un adolescent. Era frumoasă.

Doi tineri - care, de fapt, erau mai mari decât Jason - își făcuseră prezența. Amândoi erau bruneți cu ochii căprui, semănau, de zici că erau gemeni. Jason a clătinat din cap. Nu mai voia să vadă gemeni în viața lui. Tinerii s-au dus la Charlotte și au îmbrățișat-o strâns, zâmbind. 

Jason a mârâit când unul dintre băieți o atingea mai jos decât trebuia.  

Charlie s-a uitat la el, nesigură. Și-a dat ochii peste cap când a observat că se uita la mâinile lui Evan și a lui Edward care îi înconjurau talia, acum. Charlie putea face ce vrea. Și dacă voia ca un băiat s-o atingă, atunci ea era atinsă! (Bine, până când răbufnea Axel și îl/îi lua la bătaie pe băiat/băieți)

— Axel, ei sunt Evan, a spus arătând spre tipul mai înalt, și Edward. Sunt nepoții doamnei Downson. 

Jason a zâmbit fals și a dat mâna cu băieții. 

— Îmi pari cunoscut, Axel, a spus Edward, Evan aprobându-l imediat.

Jason a înjurat în gând. Toată familia aceasta îl cunoștea? A tras adânc aer în piept, încercând să se calmeze. A deschis gura să spună ceva, dar a fost imediat întrerupt de un mârâit. Și-a întors capul și s-a uitat la un câine care stătea în poziție de atac, mârâind la Jason. 

Jason se uita speriat la animalul din fața lui. Dacă se ridica în două picioare - mai bine spus, labe -, era de aceeași înălțime cu el, poate chiar mai înalt cu doi sau trei centimetri. Ce bătrân ar avea un asemenea animal? Poate o persoană care nu poate să se apere singură... 

Câinele a înaintat puțin în față, arătându-și dinții ascuțiți. Jason stătea liniștit. Dacă se dădea și el un pas în spate, sau chiar în față, câinele ar fi înnebunit și l-ar fi atacat. Și fix să omoare un câine nu-i trebuia acum. 

— Evan, oprește-ți câinele! a strigat Charlotte. 

Evan s-a apropiat de câine, dar animalul a mârâit la așa zisul lui stăpân. Evan s-a îndepărtat speriat. Era prima oară când câinele nu-l asculta. Charlotte și-a trecut o mână prin păr nervoasă, când a văzut cât de laș este Evan. 

Se pare că Jason nu este deloc plăcut de animale. Niciodată nu fusese. Toate animalele mârâiau, îl zgâriau sau îl răneau cumva, când era mic. Acesta fusese un blestem pe el. 

Doamna Downson și-a dat ochii peste cap, strigându-l pe câine. Animalul și-a îndreptat imediat atenția la bătrână, care îl făcea semn să se aproprie de ea. Câinele a înaintat spre doamna Downson, trecând pe lângă Jason, mârâind când a ajuns în dreptul lui. 

HiddenWhere stories live. Discover now