Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 19.

Jeon povestește:
Alarma telefonului m-a trezit din visul minunat cu Yoongi pe care îl aveam. Am oprit-o bosumflat și m-am băgat din nou sub așternuturi reușind să ațipesc. Gândul tot îmi este la noaptea precedentă, determinarea mea fiind mai mare ca oricând. Voi face orice pentru a-l avea. Niște lovituri puternice în ușa mea m-au făcut să tresar, dar nici nu m-am sinchisit să cobor din pat.
Persoana care bătea ca o disperată la ușa mea a intrat înăuntru.
- Jungkook-ah, trezește-te, ai școală, a spus Yoongi scos din sărite.
- Nuuu, am gemut eu băgându-mi capul sub așternuturi.
A oftat exasperat.
- Nu am timp de asta, a rostit și s-a aruncat peste mine cu toată greutatea lui. Trezește-te!
- Perfect, am spus și mi-am scos capul afară tocmai pentru a vedea un hyung cu un zâmbet larg pe chip.
L-am cuprins în brațele mele, neintenționând să-i mai dau drumul. El s-a zbătut, intenționând să scape.
- Noapte bună, hyung.
S-a încruntat, încercarea lui de a scăpa fiind mai aprigă ca mai înainte.
- Jungkook, a strigat, lovindu-mă jucăuș în piept. Trezește-te, leneșule.
Am surâs. M-am răsucit cu el deasupra mea, ajungând sub mine într-o secundă. Privirea lui surprinsă a întâlnit-o pe a mea. Imagini cu ce aș putea face în acest moment mi-au apărut înaintea ochilor. Mi-am mușcat buza, abținându-mă din greu să nu dau frâu imaginației. Mi-am așezat capul pe pieptul său, dorind să mă trezesc astfel în fiecare dimineață, cu el alături de mine.
- Nu am școală azi.
Și-a arcuit sprânceana autocunoscător.
- Bine, am, dar nu vreau să mă duc, i-am mărturisit. Vreau să rămân în brațele lui, hyung.
Mi-am închis ochii, el jucându-se prin părul meu încâlcit. Îl iubesc din ce în ce mai mult cu fiecare secundă pe care o petrec alături de el.
- Trebuie să plec la studio, Kookie-ah, m-a anunțat, dar nu a încercat să mă de-a la o parte.
- Dar eu vreau să stau cu hyung toată ziua, m-am plâns, deschizând ochii pentru a-i vedea zâmbetul.
- Promit că mă voi întoarce repede și voi sta cu tine cât de mult vrei. Bine?
Am aprobat și i-am eliberat trupul. Acesta a coborât și s-a îndreptat spre ușă.
- Ai grijă de tine, hyung.
- Așa am să fac, Kookie, m-a asigurat.
Am auzit ușa închizându-se în spatele său și pașii de pe coridor. Nu am mai putut să adorm, așa că m-am schimbat și m-am izolat în sala de dans de a etajul trei. Am dat drumul a muzică, privindu-mă în oglindă în timp ce trupul meu se unduia pe versurile melodiei.
Nu e bine, am gândit luându-o de la capăt. Pașii și mișcările au început să-mi fie din ce în ce mai siguri, până ce coregrafia mi-a ieșit perfect. M-am oprit gâfâind tot trupul meu asudând. Am luat pauză câteva minute, după care am pornit o altă melodie. Nu mi-am dat seama când seara cuprinsese pământul, doar atunci când vocea lui Namjoon-hyung m-a chemat la masă.
- O să vin după ce fac un duș, hyung, l-am anunțat și m-am grăbit spre camera mea.
Toți mușchii trupului meu agonizau, prevestind că se vor preschimba în gelatină în curând. Am intrat în cameră, găsind un Yoongi dormind la mine în pat și arătând extrem de adorabil. Am rămas pe loc câteva secunde, admirându-l. Părul abia vopsit brunet îi cădea pe așternutul alb, culoare care îi scotea foarte mult în evidență chipul palid de porțelan. Buzele trandafirii îi erau întredeschise, apetisante și extrem de ademenitoare.
Ploaia de gene îi acoperea acei ochi pentru care aș fi fost în stare să fac și crimă de om. Trupul lui arăta micuț în acel pat mare. O Albă-ca-zăpadă în variantă masculină.
Am zâmbit în timp ce intram în baie. La ce s-a gândit când a adormit în camera mea? De cât timp mă așteaptă oare? Mi-am făcut un duș rapid, ne mai având răbdare să îl trezesc.
Yoongi povestește:
Mi-am deschis ochii încă semiadormit, întunericul camerei trăgându-mă la somn din nou. M-am frecat la ochi, găsindu-mi tăria necesară de a mă trezi. Cât am dormit? Și mai exact cum am reușit să adorm? Un sunet slab m-a făcut să tresar și să încerc să disting ceva prin negura deasă. O umbră mai întunecată se plimba prin cameră. Cineva încearcă să-mi facă vreo farsă? Tot ce aș putea folosi ca armă e așternutul de pe pat și ăla nu omoară pe nimeni.
A aprins lumina, ochii mei suferind în urma presiunii. I-am închis la loc câteva secunde și ce am văzut când i-am deschis a fost un Jungkook cu părul ud, privindu-mă surâzând. Ce caută în camera mea? Apoi mi-am amintit că eu sunt de fapt în camera lui. Am adormit, așteptându-l.
- Ai dormit bine, hyung, m-a întrebat o picătură de apă din părul său alunecând pe chipul meu.
Atât de rău, dar totuși atât de dulce, aceste cuvinte îl descriu perfect. E asemeni fructului interzis, îl dorești chiar de ai putea cădea în păcat făcând asta.
- Mda, am rostit răgușit, încercând să mă ridic, dar mâinile lui se aflau deja în jurul meu, imobilizându-mă.
I-am simțit trupul cald atunci când s-a lipit de al meu într-o îmbrățișare. Respirația lui fierbinte îmi incita pielea sensibilă a gâtului.
- De cât timp ești aici, hyung, m-a întrebat.
- Nu de foarte mult timp, am mințit nedorind să-l întristez. A răsuflat ușurat.
- Am fost în sala de dans, mi-a mărturisit. Am reușit să îmbunătățesc acea săritură.
A zâmbit, ochi-i sclipindu-i.
- Îți stă bine brunet, hyung.
Mi-a făcut cu ochiul și m-a eliberat, ajutându-mă totodată să mă ridic. Mă simt bine. Vreau ca el să mă observe tot timpul, vreau doar pe mine să mă observe.
- Namjoon-hyung ne-a chemat la masă, m-a anunțat luându-mi mâna într-a sa ca și cum ar fi un lucru complet normal.