Dezordine sentimentală

Prolog

Îți urez lectură plăcută! ❤️

"I gave her passion, my very soul. I gave her promises and secrets so untold."

-Michael Jackson-Who is it?-

  Anya tocmai ce pășise în casa vărului ei, Andrei și se bucura nespus de mult că a reușit să supraviețuiască turbulentelor acelea afurisite ce-i amenințau stomacul cu fiecare mișcare brută pe care întregul avion o făcea.

  Acum putea răsuflă ușurată și se descălța alene, urmând să se așeze pe canapeaua din sufrageria micuță a verișorului ei.

  Își lăsă ușor capul să-i alunece pe speteaza rigidă a canapelei incomode. Cum oare putea cineva să se relaxeze stând pe așa ceva? Era incomod în draci!

  Își închise ochii, fiind înfrântă de oboseală și de asprimea pe care o simțea din cauza canapelei. Încerca să-și ia gândul de la aceasta, urmând ca mintea să-i fugă cu o rapiditate moderată spre viitorul pe care voia să și-l creeze tocmai aici, în Boston.

  Se simțea puțin ciudat din cauza situației în care se afla. Era într-o țară străină și era conștientă că își putea termina studiile și în România. Se încăpățânase prea tare cu această idee și acum chiar nu-și mai dorea să se răzgândească. Nu-i stătea în fire să fie așa, duală, chiar de tatăl fetei îi contestase ideea cu o iuțeală absurdă. Atunci când îi spusese bătrânului Oliver despre această decizie se certaseră foarte tare. Bărbatul nu putea înțelege cum unica-i fiică alegea să-l părăsească.

  Pe de-o parte acesta era conștient că fata nu plecă de capul ei, având în vedere că bunicii paterni ai Anyei proveneau din Boston, dar, el, la fel ca și ea, era de fel o persoană stabilă, susținându-și ideea până în pânzele albe, chiar de-ar fi fost ea și absurdă.

  Anya își clătinase ușor capul și-l ridicase relativ greoi de pe spătarul dur al canapelei, dorind să scape de aceste amintiri, nu prea frumoase care o măcinau întru-totul. Voia să fie optimistă, chiar de nu era acasă, în țara ei natală.

– O să fie bine! își spuse ea în minte și își puse palmele între picioarele care-i stăteau ușor depărtate unul de altul.

Fata cu părul șaten și ochi verzi vorbise cu un anume Walton la telefon și, contrar studiilor pe care nu le terminase, acesta fu de-acord să-i ofere o șansă în a profesa pe postul de contabil.

  Ea mereu fusese bună la cifre și la ținut minte și cele mai nesemnificative lucruri. Nu se temea de un posibil eșec, știa că și liceul cu profil economic avea să o ajute cu acest post. Da, poate că nu era experimentată și nu avea studiile superioare terminate, dar, cu timpul spera la bine. Era un început promițător, era conștientă de asta. Adică, cine ar fi acceptat așa ceva? Nimeni, logic! Avea să profite de această oportunitate. Se rugase prea mult de acest domn Willson și se bucura nespus de tare că acesta acceptase în cele din urmă să-i ofere șansa aceasta.

  Și acum gândurile i se întorsese cu totul. Oare era ciudată toată această situație? Oare se afla și altceva la mijloc sau doar își făcea ea filme aiurea în minte.

– Nu, Anya, revino-ți! Trebuie să mergi acolo. Ce altă opțiune ai? se gândi ea, apoi se ridicase de pe canapeaua galbenă.