Dezordine sentimentală

Capitolul 2: Sechestrea odioasă și nepuțința acerbă

Îți urez lectură plăcută! ❤️

" Mama, I don't wanna die, but sometimes wish i'd never been born at all. "

Oueen - Bohemian Rhapsody

  Anya se așezase pe acea canapea stupidă din sufragerie și își poziționa privirea fix pe televizorul care era stins, întrebându-se cum este posibil așa ceva. Nu înțelegea cum de Andrei ascunsese atâtea lucruri de propria sa familie. Care ar fi fost motivul din spatele secretelor acestea?

  Fata simțea cum este acaparat de o confuzie obscură și se simțea incompetentă. Cum de fusese atât de oarbă, cum?

— Trebuie să facem ceva! izbucni ea, spărgând liniștea ce-i înconjura ca o pânză de păianjen. Să mergem la poliție, îl denunțăm! continuă pe un ton strict și mâinile începură să-i tremure haotic.

  Abia acum conștientiza în ce intrase fără de voie. Aproape că o lua razna din cauza gândurilor ce o presau cu puterea unei menghine nenorocite.

— Crezi că n-am făcut-o? o întrebă Andrei fiind tot mai sarcastic, pufnind iritat de această dată.

  Bărbatul se ridică de la masă și privi tavanul, prinzându-și buza înferioară între dinți.

— Trebuie să pleci de aici. Du-te înapoi, în România! adăugă el în cele din urmă.

  Anya se ridicase și ea de pe canapea și-l privi cu incertitudine. De ce să plece așa, brusc?

— Nu, Andrei. Eu nu plec nicăieri! spuse dur, strângându-și pumnii în dorința de a se face înțeleasă.

  Nu concepea ideea conform căreia ea ar fi trebuit să fugă de propriul său viitor? De ce să fugă? Din cauza unui ciudat? Nu avea să facă acest lucru nici de-ar fi picat-o cineva cu ceară.

  Andrei vorbea prostii, dar fata nu știa ca era perfect îndreptățit să simtă frică. Și da, simțea frică pentru că știa foarte multe despre acest Walton și toate erau rele, iar poliția nici măcar nu se sinchisea să-l prindă sau urmărească în vreun fel. Avea oameni sus puși, iar Andrei îl cunoștea pe procurorul care-l ajuta cu orice. Era ferm convins că Ares nu-și va închide propriul nepot după gratii.

— Mă voi duce eu mâine la poliție dacă tu nu o vei face! îi spuse Anya și porni spre camera ce-i aparținea, dar se opri când auzi pașii rapizi ai vărului ei.

  Simți cum încheietura îi fuse prinsă cu o ageritate bruscă și își întoarse chipul spre ochii imenși ce o priveau cu panică.

— Nu! Tu nu înțelegi cu cine ai de-aface! Nu știi câte a făcut omul ăsta, câți oameni are familia sa în poliție și nu numai. Ești în mare pericol, Anya!

— Și îmi propui să nu fac nimic? întrebă ea și își mușcă interiorul obrazului din cauza furiei. Vrei să lași un criminal liber?

— N-am altă opțiune.

  Anya se încruntă nervoasă și se roti pe călcâie simțind cum pieptul îi arde pe dinăuntru din cauza mâniei de nepotolit pe care o simțea adânc sub torace. Lovi cu piciorul în podea, stând cu spatele spre verișorul ei, dar nu spuse nimic și intră nervoasă în dormitor, trântind ușa cu violență.

  Fata încercă să-și scuture capul în dorința de a scăpa de gândurile-i întortocheate, dar nu reuși. În cele din urmă luă un prosop alb și pijamalele din satin roșu între degete și intră în duș.