Ticălosul infidel

Capitolul 1: Bărbatul misterios.

"Iubeam să te iubesc în zi și în noapte,
Iubeam să cred că pot să te iubesc,
Cerșeam privirea ta pe sub pleoape,
Cu dor nebun, din nou să te țintesc.

Tăcerea ta avea a ei hotărâre,
De parcă în urlet, toate le rostea,
Vorbea și umbra înecată în soare,
Când eu priveam distrusă în urma ta.

Era frumos să te privesc în vise,
În goana de iluzii și temei,
Am așteptat să îmi spui povești nescrise,
Indiferența a fost în ochii tăi.

Iubeam să te iubesc cu frică
Ca un copil ce-n întuneric stă
Ascunsă am stat și te-am privit cu milă
Căci n-ai fost monstru-n povestea mea."
-Anonim

Simțeam cum pielea mi se zburlește, citind și recitind aceste versuri. Stateam cu pixul între dinți, distrugând capacul și cuprinsă în gânduri. Priveam nostalgică priveliștea din biroul meu, macinată de dor și amintiri. Au trecut șapte ani de când nu fac nimic altceva de cât să mă scufund în muncă si în oricare altă activitate, doar ca să nu îmi răscolesc din nou prin suflet și să nu încerc să îmi aduc aminte ce am lăsat în urmă, dar cumva, umbrele trecutului tot reușesc să mă prindă.

Sunt întreruptă din gândurile mele când, Joshua, dentistul pentru care lucrez, intră în biroul meu și îi mulțumesc în gând pentru că m-a scos din transă.

— Ti-am adus radiografiile pentru fațetele dentare. Sper sa termini partea de sus pana săptămâna viitoare. De partea de jos mă voi ocupa după, așa că ai timp. Îmi spune sprijinindu-se de scaunul din fața mea.

Ridic dosarul cu radiografiile și îmi trec rapid ochii peste foi, apoi le pun bine în sertar. Mă voi ocupa abia mâine de ele.

— Ai terminat pe azi? Îl întreb, privind ceasul de pe perete, mirată că a venit atât de repede. De obicei vine când își termină treburile, dar nu atât de devreme.

— Mi-am anulat programările pentru astăzi. Am ceva de rezolvat. Răspunsul său îmi dă de înțeles că ar trebui să nu întreb, așa că îl las pe el să îmi spună când dorește.

Pe lângă că suntem colegi de muncă, suntem și foarte buni prieteni.

— O să plec și eu mai repede astăzi, îl anunț și îmi raspunde, părăsindu-mi biroul, că este în regulă.

Îmi adun lucrurile, lăsând ordine în urma mea. Îmi îndrept fusta neagră, în timp ce pășesc spre ieșire. Se pare că toată lumea a plecat astăzi mai repede. Asistenta lui Josh nu mai era nici ea, iar a mea, avea liber până luni. Căutându-mi disperată cheile de la cabinet în drumul meu spre ieșire, mă ciocnesc brusc de cineva, împrăștindu-mi lucrurile pe jos. Mă așez din instinct, în genunchi, adunând fiecare obiect fără rost din geanta mea, răsuflând enervată pe nări. Îmi deschid gura într-un final, dorindu-mi să îi spun câte ceva persoanei de care m-am izbit, dar rămân cu gura căscată. O siluetă înaltă de bărbat, îmi ține umbră, privindu-mă de sus amuzat, cu niște ochii mari, de jad, îmi măsoară fiecare mișcare, dar în spatele privirii sale pătrunzătoare se citea și altceva.

— Închide gura, draga mea, nu e momentul. Îmi spune, atingându-mă sub bărbie cu doua degete pentru a-mi închide gura și tocmai atunci realizez poziția în care mă aflam, iar obrajii mei încep să ardă.