Atunci când zeul Nayadi a preluat controlul cerului și al pământului spiritele și-au cerut răsplata pentru ajutorul oferit în Războiul zeilor. Și-au fost trimise pe Pământ, dar n-au mai fost oameni, pentru că uitaseră cum e să aibă un suflet. Au dev...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
,, Se spune că urmașul zeiței Lamaun se va naște atunci cand cerul și pământul se vor uni."
Atunci când soarele a răsărit peste Caldit, a scăldat satul într-o lumină roșie precum focul. Adyana Netheria și-a mângâiat pântecul, încercând să alunge frica care-i întuneca rațiunea. Cei doisprezece prooroci ai Apocalipsei, așa cum îi numeau cei din sat pe marii preoți, îi preziseseră copilului un destin măreț și asta ar fi trebuit să o facă mândră. Să o liniștească. Dar era din ce în ce mai agitată. Mâinile îi tremurau tot mai des,privirea îi devenea neclară,iar semnele rele apăreau la fiecare pas: tot mai mulți oameni mureau în fiecare săptămână,culturile se uscau, animalele erau speriate și până și cel mai blând cal își mușca stăpânul cu sălbăticie. Adyana Netheria își dorea doar ca blestemul vrăjitoarei să se fi risipit o dată cu moartea ei. Îi uitase chipul de mult, însă cuvintele ei o bântuiau neîncetat: "O să ai doar doi copii,Adyana Netheria. Și niciunul nu-ți va aparține. Îi vei vedea plecând și apoi îi vei privi murind. Dar tu vei trăi și-ți vei blestema existența." Trei zile mai târziu, cuprinsă de durerile nașterii, femeia se ruga cu patimă zeiței Lamaun. Zeița ei moartă n-o putea apăra însă. Nici să-i dea putere. Se nimerise ca în acea zi ghinionistă să fie Lasiela,iar în fiecare an, cerul părea că se rupea în două,dând frâu lacrimilor credincioșilor. Fulgerele brăzdau cerul amiezii,iar picaturile de ploaie loveau acoperișul de tablă neincetat. Cântecele de slavă și rugăciunile oamenilor se împleteau cu cele ale Adyanei, iar focul aprins pe treptele templului lumina încăperea întunecată.
Statuia zeului Nayadi fusese aprinsă, dar lemnul de cya va mai arde o zi și o noapte, iar mireasma lui dulce va pătrunde în fiecare casă.
Moașa șușotea neliniștită, dar Adyana era prea obosită și absorbită de durere ca să-i ofere atenție. Împinse mai tare, strângând cu putere o cârpă între dinți, iar copilul ieși. Nu se auzi nici măcar un scâncet și toate femeile priveau temătoare spre prunc.
-- E blestemat, strigă moașa, aruncând pe podea prosopul plin de sânge.
-- Trebuie să-l ucidem!
Adyana Netheria își șterse cu palma câteva broboane de sudoare de pe frunte și se sprijini în mâini, înercând să se ridice. Atunci când privi pruncul dintre picioarele ei, începu să plângă și-l luă în brațe.
Nu era blestemat. Era doar fiul tatălui lui. Era unul dintre Gardieni.
