Flori de gheaţă

Capitolul douăzeci și trei

          Mașina se oprește în fața casei lui Aris. Mă uit pe bancheta din spate cum cei doi prieteni de o viață coboară. După ce își iau bagajele îmi fac cu mâna când sunt în fața ușii. Le răspund la gest cu un zâmbet mare. Ayan pornește și continuă drumul până la umila mea casă. Săptămâna în Hawaii a trecut mult prea repede decât aș fi vrut. Am petrecut atât de mult timp pe plajă, încât pielea mea a căpătat o nuanță foarte închisă. Dar nu regret nimic din cele întâmplate acolo. Absolut nimic.

          Mâna lui Ayan se așază pe coapsa mea și o strânge ușor. Mi-am dat seama că sunt îndrăgostită de el, doar că încă nu o pot spune cu voce tare și nu știu de ce. Aris și Cameron au susținut că nu au văzut nimic din acea seară, dar nu îi cred. Sunt convinsă că atunci când o să fim doar noi trei nu o să scap de interogatoriul lor. Acum nu mă mai simt așa de speriată să stau sau să vorbesc numai cu el și totul vine de la sine. Parcă e mai bine decât aș fi vrut.

          Ayan parchează chiar în spatele mașinii tatei. Cobor și îmi arunc privirea pe la toate autovehiculele aflate pe partea aceasta de șosea în căutarea mașinii lui Elliot. Sper să fi venit și el pentru că nu l-am mai văzut de când am plecat. Nici nu prea am vorbit la telefon. Nu știu ce s-a întâmplat cu el. Îmi respingea toate apelurile și în schimb, îmi dădea mesaje. I-am spus că astăzi ajung și mi-am exprimat și dorința de a-l vedea, dar nu mi-a răspuns la mesajul acela nici până acum.

          Văd bagajele lângă mine și pe Ayan holbându-se la fața mea. Surâd și mă apropii de el, sărutându-l ușor pe buze. Îmi așez rucsacul în spate și pornesc spre casă. Îl aud râzând în spate, iar apoi roțile trolerului meu făcând zgomot. Urc cele patru trepte în viteză și apăs clanța, intrând pe hol.

          — Am ajuns, spun tare pentru ca toată lumea să mă audă.

          Îi fac loc lui Ayan să intre și el în casă. Aștept să îmi răspundă cineva, oricine, dar tot ce aude sunt niște șoapte ce par a veni din living. Mă uit la brunet care este mai confuz ca mine și ridică ușor din umeri. Lăsăm bagajele în mijlocul holului și mergem spre living. Încremenesc când îi văd pe ai mei. Sunt în picioare și se uită la mine. Tata are ochii mari, studiindu-mă și nu știu dacă este din cauza părului sau a bronzului. O văd pe Thea pe unul dintre fotolii și pe Richard lângă ea, ținând-o de mâna. Elliot este și el aici, pe canapea, dar nu spune absolut nimic. Nimeni nu scoate un sunet. Mă uit la Ayan care se află în spatele meu, dar și el par foarte confuz.

          — Trebuie să vorbim, întrerupe liniștea mama cu o voce foarte răgușită.

          Pare că nu a mai dormit de câteva zile.

          — Eu, ăm, o să plec. Ne vedem mai târziu, spune Ayan, așezându-și o mână pe umărul meu.

          De ce vrea să plece? Eu nu vreau să plece. Nu știu ce vor ai mei să îmi comunice, dar nu cred că o să îmi placă.

          — Poți să rămâi dacă vrei, Ayan, îi zice tata cu un ton foarte jos, de abia sesizabil.

          Mă întorc spre el și îl rog din priviri să îl asculte pe tata. Îmi zâmbește încurajator și mergem amândoi pe canapea. Elliot nici măcar nu se uită la mine când mă așez lângă el. Îi simt mâna lui Ayan pe piciorul meu, dar și-o retrage rapid. Mă uit la părinții mei, sperând că o să-mi spună ce naiba s-a întâmplat.

          — Acum două săptămâni bunica a ajung la spital, Amora, spune mama cu o voce joasă.

          — Poftim?! aproape țip și sar de pe locul meu, surprinsă, pentru că nimeni nu mi-a spus de asta. Ayan mă trage înapoi lângă el, nelăsându-mă să mai spun absolut nimic.