Chester ( ÎN CURS DE EDITARE)

Capitolul 5

            — Ai milă de mine Zeke! Mai lasă-mă zece minute. Mă plâng atunci când acesta mă tot trage de picioare să ma ridic din pat.

          După ce ne-am întors la cămin, Zeke nu mă mai lasă în pace. Se tot roagă de mine să ieșim în curte pentru a-i demonstra că într-adevăr pot să mă apăr de una singură. Însă mă simt atât de obosită și extenuată încât nu vreau să mă ridic deloc. Însă în minte mi se derulează o amintire.

          Eram în clasa a cincea când un băiat s-a luat de mine și am rămas cu o vânătaie pe mână. Am mers acasă și i-am spus tatei că vreau să învăț arta autoapărării, iar tata m-a dus la o secție de box unde am luptat până în momentul când am venit aici. Și dacă să fiu sinceră, aș fi încânfată să găsesc și aici o sală de forță pentru a nu-mi lăsa corpul să se relaxeze de la antrenamente.

       — Ieși o dată afară cu el, Eva, că o să mă înnebunească, strigă Vanna enervată.

       — Doamne Dumnezeule! Merg cu tine, numai dă-mi cinci minute să îmi schimb ținuta. Că doar nu o să mă bat cu tine în pantaloni scurți. Spun iritată că nu mă lasă să mă odihnesc un pic.

       — Super. Te aștept aici. Spune strigă acesta entuziasmat.

          Îmi iau repede din dulap o pereche de colanți negri și o bustieră de aceeași culoare, apoi fug la baie pentru a-mi schimba ținuta. Îmi prind părul sus într-o coadă și ies din baie.

       — Mergi și tu? O întreb pe Vanna.

       — Nu ași rata niciodată ocazia de a-l vedea pe Zekkelin cum se bate cu o fată, spune aceasta și râde.

       — Ți-am zis să nu-mi mai spui așa, se rățoiește acesta la ea. Și să vezi cum te-aș bate și pe tine.

       — Mai încet. Descarcăți furia pe partenera ta de lupte leule, nu pe biata de mine. Spune Vanna și ridică mâinile în sus în semn că se predă.

       — Să mergem, spun și ies prima din cameră, iar cei doi mă urmează.

       — Mișto fund.

       — Porcule, spun și îi arăt semnul păcii.

          În curte se mai aflau câțiva adolescenți ce ne priveau, dar nu mă deranja curiozitatea lor absolut deloc. Așa că eu și Zeke am mers pe iarbă, iar Vanna s-a așezat pe o bancă din apropiere.

       — Să vedem ce poți, spune acesta și ia poziția de luptă, eu urmând-ui gestul.

          Mi-am strâns pumnii și am început să mă mișc ușor dintr-o parte in alta. Zeke și-a luat avânt spre mine, iar eu m-am aplecat și am trecut pe lângă el, dând-ui un pumn în coaste. Acesta a scâncit slab apoi s-a intors spre mine zâmbind.

       — Nu-i rău, dar tot nu m-ai convins bubble.

          L-am privit atent prefăcându-mă că vreau să îl atac, apoi mi-am luat avânt și l-am lovit direct sub bărbie, acesta dezechilibrânduse și aproape căzând jos .

       — Bravo Eva, arată-i cine-i șefa aici, țipă Vanna bucuroasă, iar eu îmi întorc capul spre ea văzând că s-a strâns mai multă lume în jurul nostru.

          În acel moment simt cum sunt doborâtă la pământ, iar Zeke stă deasupra mea prinzândumi mâinile în jos și apăsând-uși greutate șoldurilor pe ele. Nu spunea nimic, ci doar stătea și mă privea cu un zâmbet jucăuș pe buze.

       — Te-am prins. Spune acesta și râde precum un copil.

          Privirea sa coborâse lent de la ochii mei spre buzele mele, parcă luând în calcul posibilitatea de a mă săruta sau nu. Așa că am ridicat un pic capul si i-am șoptit la ureche:

       — Nici să nu te gândești. Rămâi fără bijuterii dacă o faci.

       — Luați-vă o cameră oamenilor, nu o faceți chiar aici, strigă o voce ce imi pare foarte cunoscută.

          Îmi întorc capul spre locul unde stă Vanna și observ că i s-a alaturat și Chester. Ea zâmbește până la urechi și o văd cum se abține să spună ceva, iar Chester ne privește cu o privire ce te face să îți înghețe sângele în vene. Are o expresie glacială chiar dacă zâmbește în colțul gurii. Iar eu nu pot explica ceea ce simt acum și de ce o simt. Însă mă simt oarecum rușinată că am fost văzuți de toți în această ipostază.

          Zeke se ridică de pe mine și îmi întinde mâna pentru a mă ridica, iar atunci când imi întorc din nou privirea spre cei doi, Chester deja nu mai era acolo.

       — Mergem să mâncăm ceva? Întreabă Vanna in timp ce se apropie de noi.

       — Să mergem.

          Pornesc la pas alături de cei doi și simt cum ceva îmi apasă cutia toracică. Inima îmi bate de parcă ar fi setată pe slow-motion, iar presentimentul că ceva rău are să se întâmple în curând nu mă lasă în pace.

  N.A: Ce părere aveti despre capitol?