Șantaj și compromisuri

Capitolul 21

* astăzi, vă recomand și un play melodiei de la media.

așa, cât să intrați în atmosferă cu mine.*

Dintre toate ciudățeniile din ultima vreme, Russel rămâne cap de listă. Dacă ieri credeam că a greșit destinația, astăzi ne demonstrează că îi lipsește cu adevărat o doagă. Bineînțeles, băieții nu sunt de aceeași părere cu noi. Pentru ei, faptul că se pot holba live la niște implanturi nereușite, e ca și când își deschid cadourile de Crăciun cu o săptămână mai devreme.

― Să vă aud că mai spuneți ceva la adresa lui Taylor, comentează Nathan de undeva din spate, smulgându-ne mie și Barbarei câte un chicot.

― Trebuie să admiteți, fetelor, femeia asta strigă după atenție de la o poștă. Ori duce doar lipsă de o tăvăleală bună, adaugă și Vladimir, moment în care eu și șatena îl lovim sub coaste.

O înjurătură și câteva gemete este tot ceea ce scoate brunetul pe gură, pentru că atenția ne este furată de domnul Morrison și discursul său fără relevanță. Niciunul dintre noi nu are voie să stea închis în cameră pe timpul zilei, decât dacă starea de sănătate nu ne permite să facem mișcare în aer liber. Fără alcool de orice tip, decât dacă este trecut de ora șase și suntem supravegheați. Fără scandaluri și orice le-ar putea periclita numele universității.

― Ce naiba? S-au țicnit de tot? se revoltă Nathan. Suntem în vacanță ori la Mănăstire?

― Gura mică, piază rea, i se aude într-un final și glasul lui Cade. Vrei să o pățim toți din cauza ta?

De curiozitate, arunc o privire peste umăr, doar pentru a-l găsi îmbrăcat corespunzător pentru o întreagă zi pe pârtie. Privirile ni se intersectează, iar intensitatea cu care mă privește mă cutremură din toate încheieturile, transformându-mi trupul trădător în gelatină. Noroc că Barbara este în continuare ochi și urechi la domnul Morrison, altfel sigur și-ar da seama că ceva este în neregulă cu mine.

Încă mă întreb ce căuta seara trecută afară și al cui era al doilea pahar cu cafea.

După încă douăzeci de minute de tortură, scăpăm de sub lupa lui Richard și ieșim cu toții afară, unde stratul de zăpadă s-a mai înălțat cu vreo cinci centimetri și, deși soarele se întrezărește printre norii cenuși, e atât de frig încât îți îngheață și saliva în gură.

― Deci, încotro o luăm?

Cum era de așteptat, grupulețe s-au format imediat ce Russel și Morrison și-au luat tălpășița, fiecare văzându-și de treburile lor. Ca un grup deja cimentat, am rămas doar eu, Barbara, Cade, Vladimir și Nathan.

Întrebarea e pusă de Vladimir, în vreme ce Nathan se chinuie să-și prindă casca, fiind stângaci de fel.

― Eu sunt pentru schi, ridică blondul o mână.

― La fel și eu, răspunde prietena mea încântată, alături de Nathan.

Resemnat, Vladimir se alătură lor, câștigând detașat.

― Știi că eu nu știu să schiez, mă adresez strict Barbarei, ușor bosumflată. În cel mai bun caz, îmi rup o mână ori un picior.

― Nu-i nimic, Morgan. Te învăț eu.

Oferta lui Cade ne face să ne întoarcem toți capetele în direcția lui, însă nici că-i pasă în vreun fel de ceea ce am putea spune. Nici chiar Barbara nu pare deranjată de toată treaba, în vreme ce eu mai am puțin și fac un atac de cord. Bineînțeles, nu sunt nici în postura în care pot să fac nazuri sau să-l refuz, pentru că ceilalți trei se îndreaptă deja spre pârtie, comentând ceva despre echipament și alte bazaconii.