Florile unui poet stângaci

Lavandă

Se uită pe geam și stropii de ploaie parcă nu vor să înceteze să mai picure dintr-un nemărginit albastru. Camera ei era invadată de un parfum puternic de lavandă, iar aerul proaspăt emanat de ploaie, intra pe geamul deschis din sufragerie. Într-un colț mic, lângă un șemineu era așezată o măsuță din lemn pe care trona un buchet imens de lavandă. Pe partea cealaltă de șemineu era un șevalet vechi, plin de culori, lângă care se aflau pensule ciufulite și acuarele vărsate pe podea. Lângă geam era un fotoliu și o canapea, iar ea stătea pe aceasta, învelită cu o pătură crem croșetată de bunica sa.

Se ridică la un moment dat, atunci când aude un zgomot la ușa principală. O deschide curioasă, dar nu vede pe nimeni. Privirea sa cade pe un buchet imens de garoafe, venit de nu știu unde. Le ia în brațe, ochii sclipindu-i a fericire și le miroase profund. Le privește încântată și le așază pe masa din bucãtãrie, căutând de zor o vază. Caută într-un dulap cu un mâner cu o formă bizară și găsește fix ceea ce își dorea. Le așază veselă în vaza mare albă, întrebându-se de la cine puteau fi.

Când dă să le pună pe șemineu un cartonaș căzu din ele pe covorul pufos crem. Îl ridică și citi următoarele rânduri:

" În vise îmi apari,

În dorințele mele rămâi de a te cunoaște,

În inima mea te afunzi din ce în ce mai adânc și vreau să îți spun că "Te iubesc!". "

Cu dragoste, A!

Zâmbi la acele versuri ciudate, fără rimă, fără ritm, doar cu o îmbinare haotică a cuvintelor din care reieșea un poet cam stângaci. Se întreba oare cine putea fi, dar ce o bucura enorm era misterul și florile. De mult aștepta o asemenea zi, oare a venit?