Bluebell✅

Capitolul 9

După descoperirea trecutului ce lega vârcolacii, respectiv perechea supremă, de marele vrăjitor ce deținea cea mai puternică magie neagră practicată vreodată în Evernonhu - tărâmul celor cu puteri, ce dețin totodată nemurirea și cele mai letale otrăvuri ce pot ucide ușor o creatură mitică, așa cum îi numesc oamenii pe toți locuitorii - Bluebell și Kassian pornesc spre palatul familiei Regale a Vampirilor, în Londra.

Pentru oameni, este un Univers paralel cel în care "poate că încă trăiesc" toate creaturile despre care se scrie în legendele muritorilor. De fapt, este aceeași lume. Niciun muritor nu poate vedea o creatură mitică, decât dacă aceasta își pierde marcajul special, bijuteria ce îl apără de anumite fenomene, puterile, înfățișarea de creatură sau punga cu praf magic și cărțile de magie moștenită de secole, poate chiar milenii. Este ca o Realitate Alternativă ce se întâmplă. Muritorii și creaturile mitice conviețuiesc în aceeași lume, doar că nu se pot vedea reciproc decât foarte rar și nici nu pot remarca schimbările ce au loc în realitatea fiecăruia. Muritorii nu pot observa că mai bine de jumătate din Londra este un loc fără soare deloc, întunecat și rece, plin de arbori și cu drumuri și cotituri ce te pot ucide, dacă nu ai la cunoștiință faptul că acela este tărâmul deținut de familia regală a colțoșilor sau sugătorilor de sânge, cum mai sunt numiți în cealaltă realitate. Nu pot observa de asemenea că întreaga Canada este terenul pe care trăiesc, în pădurile parțial arse, zâne, elfi, gnomi, grifoni, ursitoare și vrăjitori. Întreaga Europa este locul unde vârcolacii și vampirii se luptă pentru a câștiga cât mai multe teritorii. Se luptă ori simple creaturi din fiecare rasă, ori chiar familiile cele mai puternice, Suprema și Regala. Realitatea creaturilor mitice este Evernonhu sau Tărâmul Totdeauna Nonumani. Cealaltă realitate este simplu - Everhu sau Tărâmul Totdeauna Umani.

Trecând peste mica istorie a lumii în care trăiesc două specii total diferite, om-creatură...

La porțile palatului Regal Whistler, Kendalljad iese în întâmpinarea celor două suflete pereche pierdute în gânduri de cele aflate.

-Frățioare! Ai adus-o! Cum o chema, deci? Râde Kendalljad privind-o pe Bluebell scurt.

-Clopoțel. Zâmbește Kassian și primește un cot în coaste din partea fetei cu părul albastru.

-În acest caz, Zambilă Sălbatică, bine ai venit acasă! Eu sunt Kendalljad Whistler, fratele mai mic al romanticului incurabil cu care te-a adus Zeița Lunii împreună atunci când a scris profeția. Îmi poți spune Kendall sau K-Jad, dar în niciun caz Ken. Am auzit că este o păpușă din plastic în realitatea Everhu. Nici să-mi imaginez nu pot! Se strâmbă Kendall caraghios, făcând-o pe Bluebell să scape un chicot. Încântat să vă cunosc, Alteță! Se înclină el dintr-odată sărutându-i galant mâna, făcând-o să capete un roșu simpatic în obraji, așa cum gândise imediat Kassian la vederea reacției sale.

-Oh, te rog, Kendall! Nu este nevoie de... adică tu ești... dumneavoastră sunteți... sunteți fratele regelui vampirilor și... adică familia regală și... Se bâlbâie Blue renunțând când își dă seama că se face de râs și se întoarce pentru a-și afunda fața în pieptul sufletului ei pereche.

-Zambilă Sălbatică! Clopoțel... Chicotește Kendalljad pe un ton muzical și Blue bufnește în râs.

Cât de mult ura să i se zică astfel, și totuși... Kendalljad nu o făcea într-un mod răutăcios. Așa că trecu peste acest aspect.

-Bluebell Winter... Whistler? Blue... Blue și atât! Își dă ea ochii peste cap renunțând oficial la a mai vrea să spună vreun cuvânt.

-Bluebell Whistler! Noua regină peste vampiri... și vârcolaci! Chicoti Kassian cuprinzându-i corpul micuței fete cu plete azurii și aducând-o cât mai aproape de pieptul său într-un gest protectiv și... extrem de posesiv, specific unui romantic cum este el.