Sunt un fel de Antonescu
Care se tot joacă dea viețile umane
Și amețește boboceii de ecplisă
Ca să fie liberi să omoare
Insomniile tale automnale
Un fel de autoexistență
Zidită în cuvinte alergice la viață
O ploaie cu piatră
Care îți sparge acoperișul
Și gândurile
Sunt un 1940
Și un 2002
Sau o catastrofă
O catastrofă cu ochi gri
Când inspiră malul timpului
Și tușește
Într-un parc în fața spitalului
Pentru respirații și bucăți de gheață
Deci riști să mă iubești
Așa infinită cum sunt?
Riști să exiști în apocalipsa mea?
Atunci învață-te să fugi de clipe
CITEȘTI
Împotriva realitații;
PoetryComemorarea fostelor mele scotociri în sertarul cu nori defecți și inimi sparte (de data asta ești și tu acolo, bucură-te);
