-11-Tuo marito?

5K 267 151
                                    

Helen pov.

O săptămână jumătate în Italia cu Allan Benjamin. Clar unul dintre noi o să se întoarcă șifonat. Și fac pariu că aia nu o să fiu eu.

-Dacă te întreabă cineva despre noi mă lași pe mine să vorbesc.

-Cu cea mai mare placere dar să dea naiba să mănânci rahat aiurea că te-am spart.

-Da, da cum spui tu.

De cand ne-am urcat în avion mi-a făcut capul calendar. Daca știam ca poate sa trăncănească atât îi astupam gura cu șosete, numai să tacă.

Atâtea reguli și detalii. Dacă era după mine le spuneam ca am lăsat gagica acasă si gata. Treaba rezolvată.

-Sper ca avem camere diferite la hotel.

Se uită surprins la mine și se abține sa nu râdă.

-Ce? Doar nu te aștepți sa mai dorm cu tine. Ochiul drept îi vânat, nu-l vreau și pe celălalt.

-Îmi pare bine să te dezamăgesc dar nu vom avea camere diferite, abia am găsit-o pe asta. În plus sunt și persoane cu care ne vom întâlni pentru afaceri în hotel.

-Dar...

Dragi pasageri, începem aterizarea. Vă rugăm să vă puneți centurile.

-Ai spus ceva? Nu te-am auzit!

Râzând se întoarce spre mine.

-Esti un idiot mâzgălit!

-Wow, așa compliment nu am mai primit până acum. Ar trebui să încep să mă obișnuiesc cu ele.
Îmi face cu ochiul și se întoarce la treaba lui, holbatul în telefon.

Doamne, cum l-a suportat mama lui până acum? Dacă era copilul meu manca bataie pe pâine.

Un motiv în plus să nu faci urmași. Helen ține minte asta, nu plozi. Orice dar nu plozi.

* * *

-Haide Helen, dacă te miști ca o babă în continuare o să ajungem maine dimineața!

-Oh, mai taci și ajută-mă cu fermoarul ăsta idiot. Nu se inchide nici de-al dracu. În loc să stai în ușă si să comentezi m-ai bine m-ai ajuta, asta dacă vrei sa mai ajungi la petrecerea aia de moșnegi.

Își dă ochi peste cap și se pune în spatele meu închizând fermoarul.

-Ce te făceai tu fără mine?

-Stăteam bine mersi acasă linistita fara să fiu urmărită peste tot de idioți cu camere.
Dar ce sa vezi, soarta asta are alte planuri pentru mine.

Culeg gentuța de pe pat și plecam.

OK, recunosc cu mana pe inimioara mea mare și bună că m-am înșelat. Asta nu-i toată ziua petrece de moșnegi. Se plimba prin aria mea vizuala numai italieni buni în draci. Dacă știam ca sunt așa dotați făceam cere să ma nasc în Italia.

-Blondo, închide gura ca bălești!

Și uite așa se duce si voia mea bună.

-Lasă că nu observa nimeni. Auzi, sunt liberi sau au gagici tipi de acolo?

Se uită în locul indicat și se albește la față.

-Da tu te arunci așa din prima la ce-i mai...

-Bun? Normal, doar nu sunt proastă. Am si eu standardele mele, te rog frumos. Asa o fată ca mine nu trebuie să umble cu așchilopati, nu, nu. Bunoci de primă clasa. Mai bine ma satisfac singura decât cu o puță intrată la apă. Înțelegi tu ce spun?

HelUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum