Fugind de amintiri

Epilog

~ Dupa 6 ani ~
Marianne

     
     Pășesc ușor pe ușa către curtea din spate, îmbrăcată în rochia mea roșie cu buline, strâmtă în partea de sus, cu bretele groase și care se termina într-o fusta cloș scurtă în partea de jos și care știu ca îl înnebunește pe soțul meu năbădăios, care în ciuda faptului ca acum suntem părinți, încă nu-și poate stăpâni pe deplin poftele, nepierzănd nicio ocazie sa mă înghesuie pe unde apucă când copilul se află destul de departe de noi.
       Cum fac primul pas în exterior, cum sunt lovită de în tibie de o minge de fotbal, atât de tare ca aproape ma dezechilibrez și cad jos, asta dacă nu ar fi fost rama ușii de care sa ma prind.
        Micuțul meu băiețel, da băiețel, căci Tamlin a presimțit bine, brunet și cu ochi albastri, o copie fidela a mea, oricât de mult mi-aș fi dorit sa semene cu Tamlin, mă privește șocat, cu mâinile la gură, lăsând în mod intenționat să se vadă cat îi pare de rău că m-a lovit, deși știu că în momentul în care mă voi întoarce cu spatele va râde cu tatăl lui pe seama asta. Nemernicul ăla l-a învățat asta și multe altele.

- Scuze, mami, spune Liam, fixând-ma cu ochișorii lui mari și expresivi pe care nu poți sta nicio secunda supărat. Tati a lovit, arunca el vina asupra tatălui sau care pufnește șocat, bulbucand ochii către pitic.

- Parcă aveam un pact, Liam. Prietenii  nu se pârăsc unul pe celalalt.

      Tamlin se preface supărat, punându-și mâinile în sold și privindu-l acuzator pe micuțul trădător, îmbracat într-un costum de fotbal identic cu al său, dar cu multe mărimi mai mic. Liam nu face decât să ridice din umeri, nepăsător.

- Veniți și dați-mi un pupic ca să vă iert, le spun eu celor doi, iar atât ii trebuie lui Liam să vină fugind spre mine.

     Băiatul asta este un lipicios și nu pierde niciodată ocazia unui pupic sau îmbrățișări. Mă las cu grijă pe vine, fiind atenta să nu-mi dezvelesc chiloții din neatenție când ma aplec, desfacând brațele să  întâmpin micul omuleț care îmi colorează viata.  Liam se arunca în bratele mele, lipindu-si buzele ca doua ventuze de obrazul meu stâng, apoi de cel drept și continuând cu fruntea, ochii, nasul bărbia. Încă un lucru învățat de la tatăl lui, evident.

- O sa mă albești dacă mă mai pupi mult, zic eu, iar el se dezlipește de mine, făcându-i loc tatălui său.

     Tamlin mă apucă de mână, ajutându-mă să mă ridic, apoi mă lipește de el și îmi cuprinde buzele într-un sărut lung și umed. Dumnezeule, nu mă mai satur niciodată de bărbatul ăsta.
     Momentul ne este întrerupt însă de micul monstruleț care scoate un icnet scârbit.

- Bleahh. Nu înțeleg de ce oamenii mari se pupă așa, spune el serios, iar noi chicotim.

- O sa vezi când mai crești, acum hai! îl îndeamnă Tamlin către casa vecinilor noștri, un cuplu, a căror curte este fix lângă a noastră și cu care ne-am împrietenit când Tamlin a devenit partenerul de afaceri al bărbatului.

      Liam o ia deja la fugă, cunoscând prea bine drumul,  iar noi îl lăsăm să o ia înainte, profitând de un moment de liniște.

- Știi ce gânduri nebune îmi provoacă rochia asta. Intenționat ai luat-o, vulpiță mică, îmi șoptește Tamlin la ureche, iar eu icnesc când își lipește palma de fundul meu.

- Termină! îi ordon eu, deși nu îmi doresc cu adevărat să o facă, dar cât ai clipi am ajuns deja în curtea vecinilor noștri, întrerupând se pare o discuție.

- De ce ți se umflă burta așa de tare? O să se spargă sau ceva? întreabă Liam, iar eu și Tamlin ne abținem să pufnim în ras.

- Pentru ca am un bebeluș în ea, ii explică blonda.

     Prima oară când am văzut-o am crezut că este un înger. Este la propriu cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată, deși Tamlin nu e de acord. Ochii ei verzi ca doua smaralde, sunt în armonie perfecta cu parul blond și trăsăturile fine, iar trupul ei deși firav și micuț este străbătut de unduiri provocatoare. Iar soțul ei nu se lasă mai prejos. Un brunet cu ochi căprui, bronzat și destul de masiv, i se potrivește de minune.
     Sunt cel mai drăguț cuplu pe care l-am văzut vreodată. Până la ei am crezut ca Tamlin are o latură prea posesivă, dar când am văzut  în care el o protejează pe ea și o cocoloșește mi-a schimbat părerea. Totuși, indiferent de cât de exagerate sau deranjante ar fi uneori apucăturile soțului ei, ea îl privește înțelegător. Bine, asta în momentele în care nu face tot posibilul sa îl sfideze și să îl scoată din sărite. Dar faptul la care voiam sa ajung este ca latura lui protectivă are la bază un trecut și niște secrete pe care noi nu le cunoaștem. Dar iubirea lor este atât de evidentă, atât de puternică și frumoasă, încât aproape este palpabilă. Și de asta ador sa stau pe lângă ei.

- Cum a ajuns un bebeluș acolo?! Tu cumva l-ai mâncat? exclamă Liam, privind-o de-a dreptul oripilat.

     Soțul ei apare cu o tavă în mână, pe care o lasă pe masa din gradina, apoi se îndreaptă către soția lui și o îmbrățișează pe la spate, punându-și mâinile pe burtica ei în continua creștere.

- Asta, dragule, este o poveste pe care trebuie sa ți-o spună mămica ta, spune ea, iar toți trei privesc spre mine și Tamlin.

- Ella, Kayden, mă bucur sa va revăd.

▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️

Acesta este sfârșitul, dragii mei. Cu toată părerea de rău și în același timp bucurie va anunț ca povestea lui Tamlin și Marianne se încheie aici. Iar dacă nu v-ați prins din epilog, am decis sa îmi aduc împreună cele doua cupluri create în poveștile mele. Marianne și Tamlin au un băiețel împreună, iar Ella și Kayden o fetiță pe drum. Ce urmează ? Vom vedea curând...