❞ Pentru că nimeni, nicăieri, nu m-a rănit atât de mult pe cât ai făcut-o tu.❞
Yassmin ascunde în spatele fațadei de băiat rău o viață zbuciumătoare. Pandora ascunde în spatele fațadei de fată populară o personalitate plină de insecurități. Amândo...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
YASSMIN
Stau rezemat de dulapul meu metalic, în timp ce mă uit la un videoclip cu mine și mama pe telefon. Am căștile în urechi și volumul dat la maxim. Ora a început de ceva timp, dar cui îi pasă? Am să rămân și de această dată corigent. Printre importanța lucrurilor din viața mea, să trec la o stupidă de materie nu se află pe listă. Mama, în schimb, ea este importantă.
O privesc pe ființa care mi-a dat viață. Obișnuia să fie atât de vie. Fericită. Zâmbitoare. Caldă. Atât de mama. Este atât de departe și eu am nevoie doar de o îmbrățișare. Am nevoie de ea. Am nevoie să mă strângă în brațe. Am nevoie să mă învelească. Să-mi cânte cântece de leagăne. Să-mi spună o poveste. Să-mi alunge monștrii de sub pat.
Să schimb ceva acum ar fi în zadar. Nu o mai am prin preajmă. Sunt silit să fiu lipit de răcoarea acestui spațiu, acestui univers întunecat, în care zâmbetul ei nu se regăsește pe nicăieri. Am și uitat cum este să o aud pronunțându-mi numele. Am și uitat cum se simte să-mi fie spus un „Te iubesc."
Îmi șterg ochii înlăcrimați și opresc videoclipul, înainte ca cineva să mă surprindă în starea precară de acum. Yassmin este insensibil și dur. Nu este acest băiețel speriat și îmbibat în tristețe. Reprezint ceea ce vor ei să reprezint. Nu mai am putere să fiu eu.
Las vorbele să circule și buzele să se miște. Yassmin este un băiat rău. Cad de acord cu ei. În fond, nu stau să le explic că în acele dăți în care chiulesc de la școală, dăți în care ei își imaginează cum petrec alături de alți boschetari și fac ceva ilegal, eu o vizitez la ospiciu pe mama. Ce zor are să le spun adevărul?
Îmi las capul să cadă pe spate, până când dau de metalul dulapului. Stau proptit acolo, cu privirea ațintită pe tavan și mă întreb dacă vor exista vreodată vremuri mai bune, căci acum totul mi se pare obscur și nedrept.
Când eram un simplu puști, nu fusesem cel mai vocal, însă avusesem un râs feminizat, subțire și asurzitor, ca și când aș fi simțit fericirea la un alt nivel. Acum acele momente îmi erau străine. Foarte îndepărtate și foarte slab conturate, încât nici dacă mă străduiesc să le ating cu mâna, nu ajung la ele.
— Îi putem spune că ți-a venit rău și eu te-am ajutat să-ți revii, o voce de fată se aude de la capătul holului.
Elle vorbește un pic prea tare, neștiind că atunci când faci un plan pentru a ieși basma curată, trebuie să fii cât mai puțin auzită. Însă, spre surprinderea mea, este acompaniată de Pandora Leithold, care pare pierdută în gânduri și o urmează dezinteresată, târâind prin aer niște căști încurcate și lăsate să atârne către podea.
Două dintre cele mai sârguincioase fete din clasă trăgeau chiulul. Asta da zi!
— Da, putem face asta, Pandora bâiguie pierdută, parcă nepăsându-i de o stupidă scuză spusă profesoarei. Oh.
