Fără Regrete

4

- Cum se citește ăsta, mama? O întrebă Levi pe Kutchel in timp ce arata cu degetul pe un cuvânt împrăștiat pe pagina îngălbenită a cărții.

- Pădure, pă-du-re.

La fiecare doua zile, Kutchel își învață fiul să citească, să scrie și chiar sa socotească, atât cât putea. Tot ce avea erau niste foi normale, o peniță, o canistra cu cerneală neagră și o carte îngălbenită și încrețită datorita trecerii timpului.

Acest lucru i se părea normal. Nu își putea duce copilul la o școală sau măcar să aibă un profesor, deoarece erau foarte putini și foarte scumpi în subteran, așa că încerca să facă chiar ea aceste lucruri.

Levi murmură cuvântul "pădure", iar după incerca sa îl scrie pe o bucata de foaie, astfel încât să arate decent, dar caligrafia lui nu era una prea buna.

- Cum arata? O întrebă Levi din nou , dar un loc de un răspuns primește un chicotit de la mama sa.

- Arata ca și cum au călcat titanii pe el , spune ea și rase la propriul gând; Ar trebui să îți exersezi scrisul. O să ai mare nevoie de un scris curat și îngrijit, nu de unul strâmb pătat cu cerneală.

- Da.. am sa incerc sa fac mai bine, se ambiționa băiatul, iar după incerca iar si iar sa scrie diverse propoziții pe ambele părți ale foii, după care le citea în gând.

După mult timp de scris și citit pentru Levi, acesta își strânsese lucrurile împrăștiate de pe masă și aruncă foile mototolite. Avea mult de exersat cu scrisul, deoarece mana ii tremura mai mereu, dar cu cititul se descurca. Însă nici bine nu termina să își strângă obiectele, deoarece Farlan bocăni la ușă și intrase înăuntru.

- Buna ziua! Mă scuzați că v-am deranjat.

- Oi, nu e nici o problema că ai venit! spusese Kutchel.

- Levi, vii pe afara? îl întrebă Farlan rugător pe Levi.

- Da.. haide.

- Aveți grija sa nu stati mult! Cred că și mama lui Farlan se va îngrijora daca hoinăriți prea mult pe străzi.

Farlan se uitase ochii mari la Kutchel și înghiți în sec, dar după îi spusese că vor avea grija și cei doi copii plecară. Nu aveau o destinație anume, doar sa plimbau pe unde vedeau cu ochii.

- Nu vin și ceilalți ? Îl întrebă sec Levi in timp ce se uita in alta parte.

- Nu am fost că sa ii întreb dacă ies , deci nu am de unde să știu.

- Oh , înțeleg....

Liniștea se așternuseră între cei doi, unicele sunete fiind cele ale pașilor lor sau cele de prin oraș. Era o agitație mai mare decât în mod normal, dar nu prea le păsa. Cum Levi nu părea că vrea să pornească un subiect de discuție, Farlan decide să spargă gheața și să vorbească.

- Pot să te întreb ceva , Levi?

- Spune.

- De ce ai mereu starea asta?

- Ce stare? întreba confuz Levi, dar cu aceeași răceală în glas.

- Tristă. Pentru vârsta ta, nu e normal. Nu te cunosc, deloc, doar că nu înțeleg de ce te comporți așa.

Levi nu reacționase deloc la cuvintele lui Farlan. Nu îl deranjau. Deși știa că el are dreptate, nu avea să i-o spună. Singura lui nelămurire era grija pe care i-o purta. Ce îi pasa lui, până la urmă?

- Nu mi-ai răspuns. continua Farlan, uitandu-se țintă la Levi, dar el nu avea nici o expresie.

- La ce?

- Despre tine. Uite, poate nu am inceput bine. Hai sa o luam de la început. Eu sunt Farlan Church și am 7 ani. Tu? Se prezenta el și îi întinde mana lui Levi.

- Levi, 5 ani, se prezenta și el și dase mana cu el.

Farlan îi aruncă un zambet cald și prietenos, cu speranța că Levi o să își schimbe macar puțin expresia facială, dar nu reușise să scoată nimic de la dânsul. Era diferit. Avea un alt comportament cu străinii și altul când era cu mama sa. Se comportă frumos doar cu persoanele care el credea că merită.

- Ai vreo pasiune? Ceva ce îți place să faci în mod special? continua Farlan.

- Nu... Dar tu?

- Cărțile. Se găsesc foarte greu in subteran, dar incerc să strâng cat mai multe cărți.

Levi rămăseseră puțin surprins de asta. Unui băiat atât de spontan și sociabil nu părea că i-ar placea cartile. Mereu il vedea mai degrabă ieșind cu prietenii și facandu-si amintiri decât să se izoleze și să citească o carte.

- Și... Ce facem acum? Îl întrebase Levi.

- Ce zici sa....mergem undeva unde putem vedea soarele?

- Huh..?

Era cam ciudat. In subteran sa fie un loc unde să poată vedea soarele. Levi nu știa dacă un loc că asta chiar exista, dar cum el nu prea mergea în zone necunoscute se lăsase pe mana prietenului său și îl urmase. Mergeau din ce in ce mai repede, iar Levi incerca sa țină pasul cu prietenul său, daca ii putea spune așa.

- Mai e mult? Mergi așa de repede încât zici că înghiți pământul.

- Oi! Mai termina cu asta, Levi! Nu mai e mult oricum.

Levi nu mai comentase nimic. Își aruncă privirea în jurul său și îl putea vedea. Locul acela... O zona care era mai muntoasa și mai înaltă fata de restul locurilor de acolo , deci era evident că vor trebui sa se cațere pentru a ajunge acolo. Cât despre locul propriu-zis , era doar o gaura gigantica in sus pe unde patrundeau razele orbitoare ale soarelui , iar de pe acea "Stanca" , daca o puteai numi astfel, se vedea aproape tot districtul subteran. Era fascinant , luminile orașului, locul atât de liniștit, era un loc ideal pentru Levi. Voia să vina aici mai des, dar distanta dintre casa să și locul acela era prea mare.

Se ajutaseră unul pe altul că sa se urce. Nu era greu, dar nici ușor, aveai nevoie de putina îndemânare pentru a scăpa fara vreo vânătaie. Când ajunseseră într-un final acolo, nu spuneau nimic. Pur și simplu stăteau acolo.

- Oare când vom vedea Soarele? întreba gânditor Farlan fara a-și muta privirea din cer.

- Nu stiu, dar cu siguranță mai este până atunci. Poate chiar nu îl vom vedea niciodată. îi răspunsese Levi, uitandu-se in sus asemenea lui.