Prolog

3.8K 269 24
                                    


Ușa de la camera mamei e între deschisă iar eu îmi bag capul înăuntru. Mama nu e în pat, o văd în picioare lângă fereastră privind pe afară. Umerii i se ridică și coboară de parcă ar respira adânc.
Parchetul scârțâie sub tălpile mele iar ea se întoarce. Mă simt de parcă aș fi fost prinsă făcând ceva greșit. Dar mama nu se supără. Ea nu se supără niciodată pe mine.
Îmi zâmbește și în lumina aceea mi se pare cel mai frumos lucru din lumea aceasta:
-Hei, micuțo! Unde sunt frații tăi?
Tyler trebuia să îmi facă baie dar Jason a căzut când alerga în curte, s-a lovit și a început să plângă iar Tyler a trebuit să îl potolească. Mă uit la mama și ridic nevinovată din umeri:
-Are grijă de Jason, s-a lovit când alerga.
Grija apare pe chipul mamei și imediat se uită spre ușă gata să alerge la copiii ei în caz că e ceva. Încerc să o opresc:
-Acum e bine, Tyler știe mereu cum să aibă grijă de noi.
Ochii ei îi întâlnesc pe ai mei și în sfârșit o parte din grijă îi dispare de pe chipul frumos. Dar nu toată. O pot vedea încă acolo.
Dintr-o dată simt o strângere în piept, am tot simțit asta în ultimele zile. De fiecare dată când îi văd pe frații mei triști sau plângând, simt durerea aceea în piept și încep și eu să plâng.
Dar acum nu vreau să plâng. Nu vreau ca mami să mă vadă plângând.
Însă ea observă că s-a întâmplat ceva, așa cum face mereu:
-Ce e scumpo?
Se lasă jos lângă mine și încerc să nu plâng, cu toate că vocea îmi tremură:
-Jaxon a spus că o să pleci. L-am întrebat pe Tyler și el nu vrea să îmi spună unde te duci!
Inima îmi bate mai repede:
-Te rog să nu pleci, mami!
Îmi pun palmele micuțe pe obrajii ei și o simt cum tremură:
-Am nevoie de tine! îi mărturisesc eu pe un ton stins
Mă privește, dar nu îmi spune că nu o să plece. Jaxon are dreptate, o văd în ochii ei. Mă trage în brațele sale iar eu mă agăț cu pumnii mei mici de bluza ei și o strâng cât de tare pot. De parcă dacă o țin așa strâns nu o să mai plece, de parcă așa o pot ține aici mai mult.
Aș vrea să o țin aici pentru totdeauna

Our Sky Where stories live. Discover now