cred că am dat de rai
ba nu, am dat de iad
am dat de infernul lui Dante
și de lasciate ogni speranza voi ch'entrate
și de toate speranțele lui Pleșu
și de deserturi
și de păduri tropicale
și de ierni
și de veri
și de ce îmi sunt picioarele așa grele
și de ce merg ca un fel de Hermes pe străzi pe care nu le știu
și fără scop
și cred că am dat de mine
și de toate femeile din care mă compun.
cred că sunt așa de vie că nu îmi vine să cred.
așa de sălbatică sunt și eu
ca marea
și ca ploaia
și ca toate florile ce cresc te miri unde
pentru că florile cresc și în coșul pieptului meu
în coastele mele
azi dintr-una
mâine dintr-alta
până ce cutia mea toracică arată ca un rhododendron,
se ofilește și înflorește din nou când are chef
iar eu mă simt așa vie încât vreau să mă ruinez
doar ca să mă văd zburând cu aripile mânjite de propria cenușă
ca mai apoi să zbor doar ca să mă prăbușesc la loc
ca să trăiesc așa de mult încât să uit ca am murit așa de mult.
Iubesc mintea asta total scrântită a mea
și
Iubesc inima asta de-a dreptul amețită a mea.
