Iubind o minciună

Trecutul întunecând prezentul

Totul părea să fie bine. Până într-o zi când din senin, Diana a dispărut din viața mea. Fără nici măcar o explicație logică. Un mesaj fără înțeles de adio doar. Am crezut că e o glumă. Mi-am dat seama că e adevărat când am văzut că nu mai reușesc să dau în niciun fel de ea. Ce se întâmplase? Nu am aflat niciodată. De data asta știam că nu am făcut nici măcar un lucru greșit, și n-am ascuns nimic. Din mesajul ei de adio, reieșea că ar trebui să știu, dar eu nu aveam nici cea mai mică idee. Nu puteam decât să presupun. Și am presupus multe. Am presupus că cineva, în vreun fel, a obligat-o să facă asta, dat fiind faptul că nu mai puteam să vorbesc absolut nimic cu ea, iar ea nu era atât de imatură încăt să ignore ca un copil. Am presupus că ea a vrut doar să se joace cu mine, din faptul că ea credea că în trecut m-am jucat cu ea. Am presupus că din același motiv a vrut doar să se răzbune, cum putea să facă asta exact când ne înțelegeam cel mai bine? În absența ei, am presupus prea multe, am început să cred că am înnebunit. În repetate rânduri am încercat să o contactez, fără rezultat. Totul a început să se destrame în viața mea. Nu mai știam nici măcar cine sunt. Simțeam că sunt pierdut, cu adevărat de data asta. Nu mă puteam întorce nici la cine eram înainte, adică acel alcoolic nenorocit căruia nu îi păsa de nimic, dar nici să mai fiu omul ce devenisem. Pur și simplu parcă mă transformasem într-un nimic. Mi-am pierdut interesul față de tot ce însemna viață. Pluteam în derivă. Am ținut-o așa mai puțin decât îmi amintesc. S-a întâmplat ceva ciudat. Înainte să continui am să mărturisesc că mereu am avut un gând, venind parcă de nicăieri. Mă gândeam că Diana este pedeapsa mea. Am gândit asta încă de la început, fără să vreau. Am crezut că ea avea să fie cea ce mă frânge în bucăți, pentru tot răul ce l-am făcut și indiferența cu care am tratat lumea în anii dinaintea ei. Pedepsit de cine? De karma? De Dumnezeu? Poate de amândoi. Lucrul ciudat ce s-a întâmplat a fost faptul că am cunoscut o femeie când nu mă interesa nici măcar să știu de vreuna.

Numele ei era Larisa. Nu părea nici pe departe genul meu. M-a atras doar pentru că era deosebit de frumoasă. Pentru început. Ea mă cunoștea de mult. Era din același oraș cu mine. Asta mi-a stârnit interesul. Îmi cunoștea reputația, care nu era una de om bun. Îmi cunoștea trecutul, cel ce era la vedere, nici ăla de om bun. Știa cine eram. Cine am fost și cu ce m-am ocupat. Totuși nu m-a judecat pentru asta. A vrut să mă cunoască personal, nu din povești, iar asta m-a atras și mai mult. Era o fată cuminte, studentă, chiar una foarte bună. Era opusul meu. Ne-am întâlnit prima oară într-o noapte de iulie. Eram doar noi pe o bancă în parc, târziu în noapte. Am stat și am vorbit, am vorbit, am vorbit. Am fost atât de atras de tot ce spunea, încât am uitat de orice altceva. Nu simțeam nici cel mai mic rău gând în vocea ei. La un moment dat, am dat să o sărut fără să îmi dau seama, iar ea s-a ferit puțin zâmbind, apoi ne-am pierdut în săruturi. Acela a fost începutul nostru. Nu am știut atunci, dar ea avea să fie cea mai bună întâmplare din viața mea. Ne vedeam în fiecare zi, și noapte. Totul părea atât de ușor de când eram împreună. Prea ușor. Ce mi-a plăcut cel mai mult la ea, a fost faptul că ea nu a încercat nicio clipă să mă schimbe. O dată mi-a spus "Eu nu o să îți zic niciodată să nu mai bei sau ce să faci, eu m-am îndrăgostit de cine ești, nu de cine ai putea fi.", iar asta nu voi putea uita niciodată. Mă atașasem total de ea. Dar la un moment dat trecutul și-a făcut apariția precum un test. Amintirea Dianei mi-a pătruns în gânduri într-o noapte de slăbiciune, iar atunci am început fără să vreau să compar. Am început să mă tem că și Larisa poate fi la fel. Nu îmi dădea niciun motiv să cred asta, dar totuși frica era deja în mine. Larisa era tot ce îmi doream, totuși așa a fost și Diana cândva. Am făcut greșeli comparând. Mi-am pierdut încrederea fără un motiv real, din slăbiciune și frică. Ce am trăit și simțit cu Larisa a fost special. Nopți pierdute-n pasiune între picături de ploaie. Mâinile ei în părul meu. Cuvintele frumoase și calde printre zâmbetele ei magice. Înțelegerea și acceptarea pe care mi le oferea. Greșind am lăsat totul în urmă. Am dispărut eu de această dată.

Am plecat în lume pentru un timp, fără ca măcar să anunț. M-am pierdut iar printre aventuri, femei și alcool. Trăiam fiecare clipă din plin. Știam că am greșit, dar nu îmi mai păsa. Îmi spuneam mereu „Dacă nu o făceam eu, o făcea ea". Eram mereu în locuri noi, cu persoane necunoscute, trăiam alandala. Viața mea se întorsese la stadiul de „petrecere continuă". La un moment dat, nu pot să-mi amintesc unde eram, undeva prin nordul României, o barmaniță, sau cel puțin așa am îmi amintesc, cu care dansam mi-a spus „Ești focos rău". Brusc m-au lovit câteva amintiri cu o stare de melancolie. Așa obișnuia să-mi spună Larisa. Am plecat de acolo, beat cum eram, și am sunat-o, prima dată după atâta timp. Mi-a răspuns de parcă nimic nu s-a întâmplat. Se bucura că sunt bine. Am fost foarte surprins. Apoi mi-a spus „Mereu am știut că ai ceva pe suflet. Nu am știut ce, nu știu nici acum, e alegerea ta să nu îmi spui. De asta nu te-am întrebat niciodată. Te-am iubit așa cum ești, îmi pare rău că iubirea mea nu a fost îndeajuns. Nu sunt supărată pe tine și nu o să fiu niciodată, o să fiu mereu aici dacă ai nevoie, de un prieten. Sper că trăiești ce ti-ai dorit, știu că mereu ai fost pasionat de călătorii și aventură. Îmi pare rău că tu te-ai gândit mereu la noi ca la ceva ce o să se termine, eu nu am gândit așa.". Atunci am știut cât de mult greșisem. Ea era total opusul Dianei. Nu am simțit ură în ea, nici dorință de răzbunare. M-a iubit sincer, iar mie mi-a fost frică să o iubesc înapoi, împiedicat de amintrea minciunii ce am iubit. Mi-am cerut iertare, însă nu m-am întors niciodată. Era prea bună pentru mine. Un om prea frumos. Un suflet prea blând. Merita ceva mai bun decât mine. Timpul nostru trecuse, dar chiar și în ziua de azi, încă suntem prieteni. Prin ea, am văzut că există oameni buni. Oameni sinceri. Oameni fără răutate în suflet. Nu ne-am pierdut unul pe celălalt niciodată. S-a schimbat totul pentru mine. Mi-am dat o nouă șansă, iar în același timp, am lăsat loc în suflet. În ciuda faptului că urmele lăsate de minciuna ce o iubisem mi-au răpit dragostea femeii ce o doream, mi-am recunoscut mie că încă o iubeam pe Diana și mi-am permis să sper. Să sper că nu a fost o minciună și că este cine credeam că este. Doar timpul ne va arăta.