I. Plecarea ta

10 1 0
                                    

După ce ai plecat am simțit cum un amalgam de sentimente m-a lovit, încercând să mă pună la pământ. Dar totuși am încercat să fiu tare, să îți arăt că nu îmi pasă, că ai fost doar un alt om care a trecut prin viața mea simplă și lipsită de importanță. Am eșuat însă lamentabil încercând să fac asta, pentru că de fiecare dată când primeam un mesaj de la tine, fie el chiar și din politețe, inima îmi tresărea, mi se punea un nod în gât și totul dispărea în jurul meu.
Erai centrul universului meu, iar eu un simplu satelit ce gravita din greșeală pe orbita ta.
Plecând ai lăsat un gol în inima mea, care nu poate fi umplut niciodată în totalitate, ai știut foarte bine să lași urme pe tot ceea ce mă înconjoară, ca să îmi aduc aminte mereu de tine.

Complet anapodaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum