Puncte de suspensie

Capitolul 2

      Anul 1965. A fost anul in care m-am îndrăgostit  pentru prima dată si totodată  anul în care am cunoscut suferința.  Anul care mi-a promis atât de multe, dar nu mi-a dat nimic. Anul în care m-am pierdut dar m-am regăsit. 

     Eu, Eliana Afrim, o fată de 18 ani, crescută într-un  orășel  mic, numit Richmond. Am avut o viață obișnuită de adolescentă. Aveam un grup restrâns de prieteni. Vinerea seara ieșeam la dans sau ne adunam toți acasă la singurul dintre noi care avea un televizor mai bun sau pur si simplu stăteam și priveam cerul, mărturisindu-ne cele mai ascunse frici sau cele mai mari visuri. Îmi plăcea să mă plimb cu bicicleta. Să admir natura. Îmi amintesc cum stăteam ore în șir în  grădina din spatele casei și admiram frumusețea florilor, ascultam trilurile păsărilor și mp bucuram de toată verdeața de care eram înconjurată. Îmi plăcea să îmi ajut mama la mâncare sau la orice altă treabă din gospodărie. Mama  îmi era cea mai bună prietenă. Vorbeam cu ea despre orice. Îmi oferea cele mai bune sfaturi, dar cu toate acestea nu o le prea ascultam. Nu am fost un copil model. Eram un copil rebel, făceam ce îmi doream. Dacă mi se impunea ca la ora 22.00 a să fiu deja in pat, mă încăpățânam și ajungeam acasă după câteva ore.  Nu îmi plăcea să am reguli.

    La acea vârstă  urma să fiu pentru prima dată îndrăgostită. Un sentiment cu care nu mă mai întâlnisem. Aveam să aflu că îl cheamă Matei. Prima mea iubire. Urma să fiu înnebunită după el. Urma să îl iubesc mai mult decât pe oricine. Ne cunoscusem la o petrecere. A fot într-o zi de vineri. Mă aflam acolo cu cea mai bună prietena a mea Anna Maiorescu și câțiva prieteni. 

  -Doamne, cât îmi  place rochia asta. În seara asta presimt că o să agățăm ceva.

-Anna, de fiecare dată spui asta și știi prea bine că niciodată nu se întâmplă. 

- În seara asta e diferit. Arătăm  prea bine, ca să nu atragem toate privirile . Și tocilara de Andreea Andron are prieten si nu avem noi. Așa ceva nu există. Dacă nu ne cuplăm cât mai repede cu cineva, rămânem  nemăritate, bătrâne și cu o mulțime de pisici.

-Gândești prea departe, am spus zâmbind. Oricum nu e rău nici așa. Să fim singure, să facem tot ce ne  dorim, când ne dorim, unde ne dorim,  fără să dăm nimănui vreo  explicație.

-Doamne fato, tu și ideile tale. În fine, vino să  îți aranjez părul acela.

    Eram fabuloase în acea seară. Aveam o rochie mini, neagră și un body roșu. Anna îmi făcuse câteva bucle lejere, iar eu mă rujasem puțin și  mă dădusem cu rimel , ca să îmi evidențiez ochii.  

   Când eu și Anna ajunserăm la petrecere, erau deja o mulțime de tineri acolo. Prietenii noștri ne păstraseră locuri  la masa noastră, care se afla sub un copac împodobit cu  o instalație luminoasă. 

   Petrecerea avea loc la periferia orașului, pe un câmp deschi,  unde se țineau mai toate chefurile ce aveau loc în sezonul cald. Totul era atât de frumos. Era totul atat de luminos, aranjamentele erau fabuloase. 

-Fetelor , dar ce v-ați gătit așa? a întrebat Andrei Ionescu, care era înnebunit după Anna.

-În seara asta ne-am propus să agățăm ceva. - a spus Anna serioasa.

-Doar tu ți-ai propus asta, am spus râzând.

    Anna era o fată superbă. Avea o față ascuțită, lunguiață,cu pomeți care îi conturau obrajii palizi și un nas subțire care îi accentua atât de mult trăsăturile.  Nu era eveniment unde să nu atragă toate privirile. Semăna atât de bine cu cântăreața Carla Bruni din zilele noastre. 

    Din boxe se auzi piesa ,, Mamma Mia ,,. Preferata mea la acea vreme.

 - Eliana, haide să dansăm, e piesa ta.