1. Revolta

25 2 2
                                    


Mi te-a ascuns lumea, mi te-a învățat să ocolești aproape tot ce poate fi trăit intens. Mi te-a lăsat să zbori fără sens, mi te-a făcut să te fărâmi în bucăți ca să pot înflori doar pe alocuri.

Renaști aproape zilnic. Renaști printre nehotărâri, printre amintiri anapoda, printre clipe neobișnuite, apoi te stingi când lumea te trage de mânecă. Ce vrăji pun oamenii pe tine? De ce mă renegi ca mai apoi să mă accepți când nu mai am forță?

Îmi limitezi dorințele, mi le mototolești ca să mă oprești să greșesc, cu riscul de-a fi tu înțepat adânc în artere. Formele tale erau ideale, iar acum ești doar un învățăcel prins în capcană, speriat de fiecare lecție căreia pare că-i uiți constant ideile.

Ele rămân, doar că-ți lipsește curajul și luciditatea de a înțelege că multe lucruri sunt făcute doar dintr-o bucată, că lumea doare câteodată și că poți scăpa dacă încetezi să suspini la fiecare ghimpe ce te frânge. 

Ghimpii nu rămâneau acolo niciodată căci tu știai să te vindeci singur și găseai un sens în orice lucru pe care îl aveai sau îl simțeai. 

Mi-e frică că ai să îngheți și-ai să mă lași singură fără să mai pot simți ceva.

Dă-mi un avînt, iar apoi eu o să te ghidez cum pot mai bine. Să putem zbura și trăi. Împreună.

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Feb 21, 2020 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

De vorbă cu sufletulWhere stories live. Discover now