Te-aș vrea o viață...

Ce facem după ce pierdem?

Săptămâni bune nu am mai auzit de Flavia, nu mi-a mai răspuns la telefon, nici măcar nu mi-a mai răspuns la scrisorile pe care i le-am dat ei. Flavia era dezamăgită și știam asta, cicatricile mele din trecut m-au făcut să fiu un bărbat liber, inainte sa o cunosc pe ea, obișnuiam sa am o femeie pe noapte și cine știe...chiar două femei.

Nu am vrut să afle pentru că in seara aia, am vrut să mă duc la fata aceea și să ii zic ca s-a incheiat "distracția". Astăzi scriu cu regret in jurnalul meu, cu vinovăția ca sunt un prost și am pierdut orice șansă de a avea o femeie atat de minunată ca Flavia.

Nu este niciun sentiment mai prost și mai urât decât sentimentul de regret, sentimentul de vinovăție. Să stai cu gândul și să ai pe coștiință că tu chiar ai vrut, tu chiar puteai să faci altcumva. Preferam să mă rănească ea, decât să am sentimentul acesta.

Cunoaștem in viața noastră...străini, care cu timpul devin parte din viața noastra, mereu va exista acel străin care ți-a dat lumea peste cap. Va exista acel străin care a venit in viața fără niciun interes, fără să primească nimic in schimb și doar să te cunoască.

Flavia...a fost străinul meu preferat, sună ciudat, dar nu știu ce mi-a facut Flavia, nu știu ce vrăji, dar pur și simplu m-a făcut să mă apropii atat de mult de ea și să îmi doresc să nu mă mai lase vreodată.

_______________________________________________________________________________

Ne salvam prin oameni si probabil tot prin ei ne pierdem pentru ca apoi sa ne regasim, ne construim si ne reconstruim pentru ca, la un moment dat, sa ajungem sa stim cu certitudine cine suntem...uneori reusim, alteori doar ne straduim.

Persoanele pe care le-am cunoscut si cu care am reusit sa leg o relatie autentica, cu care am calatorit impreuna impletindu-ne cararile pe bucati mai lungi sau mai scurte de drum, care mi-au fost alaturi si m-au iubit, au fost treptele scarii prin care am devenit ceea ce sunt.

Oamenii din viata noastra ne ajuta sa ne tesem destinul.

Ei sunt cei care pot sa ne ajute sa zburam sau sa ramanem legati de taramuri sigure. Ei pot fi cei care prin ceea ce fac sau nu au apucat sa faca, ne pot decide parcursul...

Intalnirile de pe parcursul vietii noastre pot fi miraculoase. Ne deschid noi orizonturi de experimentat, noi sensuri si semnificatii pentru o viata care devine o aventura,o calatorie, un dans.

Oamenii din viata noastra...ei cei pe langa care, uneori din nebagare de seama, prostie sau cine stie ce alt motiv, trecem fara sa le pretuim contributia, fara sa le multumim ca si-au intersectat pasii cu ai nostri pentru o bucata de drum...Lor, oamenilor din viata noastra, care au contribuit la cresterea noastra, avem sa le multumim.

Tuturor celor care au respirat langa noi incertitudinea si zbuciumul cautarilor noastre, care ne-au sters cu rabdare lacrimile, care ne-au asteptat reintoarcerea si ne-au primit cu blandete inapoi, care ne-au zdruncinat iluziile ca sa vedem realitatea, ne-au insotit cand ne cutremurau incertitudinile si ne bantuiau nelinistile, acelora care stiu sau poate nici nu si-au dat seama de importanta intalnirii in devenirea ta, ofera-le recunostinta! Daca ai avut si ai reusit sa vezi in preajma ta astfel de oameni, esti norocos!

Unele clipe pot construi o viata, o pot slefui, o pot imbogati nespus...atingerea tandra a sufletului prin impartasirea unor asemenea momente cu cei pe care ii poti numi "acei oameni din viata ta" poate fi fascinanta!

Voua, tuturor celor care va stiti sau nu, "oameni din viata mea", va multumesc!

Apreciem doar dupa ce pierdem o persoana... asta e un lucru concret.
Dar de ce trebuie neaparat ca cineva sa nu mai existe ca sa o apreciem? De ce regretam apoi ca nu ne-am dezvaluit sentimentele, ca nu am imbratisat si nu am sarutat acea persoana indeajuns?
De ce doar dupa ce ignoram, respingem sau pierdem o persoana prin comportamentul nostru urat regretam plecarea acelei persoane din viata noastra?
Asa suntem noi, oamenii, "construiti"....
Clipa trecuta este oricum mai frumoasa si apreciata dupa trecerea timpului.
Amintirile fac bine dar si rau.
Cat de bine ar fi sa putem lasa mai mult de la noi, sa iertam si sa apreciem o persoana mai mult. Dar mai ales la timpul potrivit.