8.Cu toții avem nevoie de iubire, Dark. Chiar și tu.

20 6 3
                                    

                           DARK

      ,,— Cu toții avem nevoie de iubire, Dark. Chiar și tu."

      Treaba a mers mai bine decât mă așteptam, am decis până la urmă să merg cu ea la cafeneaua din apropierea liceului pentru că, unu la mână, era joi și niciun club nu era deschis și doi la mână, cafeneaua asta era tot timpul plină ochi cu oameni.

      Am reușit să ne găsim o masă care era chiar în colț, pe mine nu mă deranja, era o masă bună, deoarece de aici puteam să-i observ pe restul fără ca ei să mă vadă la fel de bine, un plus, aș putea să spun. Bruneta purta blugi, despre care i-am spus că sunt numai buni și o bluză plasă neagră – înainte să dați în ceva scenarii, acea bluză mi-a cumpărat-o ea, și cam de atunci stă în dulapul meu – alături de un maiou de aceeași non-culoare.

      De aici totul se derulase destul de repede, venise la noi tipul care lucra la bar de obicei sau mai bine zis de fiecare dată. Știam că voia intenționat să intre în vorbă cu Lana, de fiecare dată când vin aici el rămâne la bar și o fată vine să ne ia comanda. Ei, de data asta fata era cea care stătea la bar. Ne-a întrebat cu ce ne poate servi, eu i-am cerut o cafea, iar Lana a optat pentru o limonadă. Însă înainte să se retragă îi zâmbise Lanei.

      Bingo!

      Hmm. Am început să-i fac o analiză scurtă. Îl chema Jeremy, era la facultatea de medicină veterinară, anul doi, dacă țin bine minte. Înalt, păr roșcat, gropițe în obraji - știu asta pentru că și le etalase în fața Lanei.

      — Nu mă simt bine, spune burneta.

      — Las' că-ți trece până te măriți, îi răspund eu. O să-ți găsești un făt frumos care să îți ia toată durerea așa cum o să știe mai bine rânjesc și o lovesc ușor cu piciorul în genunchie, obținând o tresărire din partea sa.

      — Termină Dark! Tu chiar nu înțelegi că dacă e să-mi caut pe cineva vreau ca acea persoană să mă iubească.

      — Nu vă înțeleg de ce vă tot învârtiți toate în cerc. Oh, vreau să mă iubească la fel cum îl iubesc și eu. Vreau să mă însoțească peste tot. Cum? Nu și-a amintit de aniversarea noastă de doi ani trei luni și patru zile bla bla bla, gesticulez eu făcându-o pe Lana să izbucnească într-un râs zdravăn.

      — Cu toții avem nevoie de iubire, Dark. Chiar și tu.

      — Nu mersi, spun eu reușind așa închei conversația.

      Bun, după ce am lămurit-o și pe asta, am trecut la acțiune. L-am lăsat pe roșcat să ne aducă comanda, după care i-am spus Lanei că merg până la baie, care era în celălalt capăt al cafenelei.

      M-am oprit în fața barului, unde roșcatul ștergea un pahar proaspăt spălat.

      — Îți propun ceva, încep eu.

Se uită confuz spre mine, iar eu îi fac semn cu capul spre bruneta care acum se jucă cu paiul de la limonadă.

      — Te ascult, îmi răspunde cu o voce destul de joasă și ușor răgușită.

      — Bun, în primul rând, nu folosi tonul ăsta cum mine, trebuie să o faci pe ea să se încălzească nu pe mine, iar în al doilea rând, vreau să te întreb dacă vrei ceva serios cu ea sau nu.

      Roșcatul își duce mâna la ceafă și se scarpină stânjenit.

      — Da, nu știu. Asta depinde și de ea.

Cărțile închise (Dark)Where stories live. Discover now