Fratele iubitului meu mort

25.

Altă săptămână, altă ceartă aiurită. Acum câteva momente, din greșeală am adus iar vorba de Hassan. Am încercat să-i compar, iar el, de nervi, mi-a dat o palmă.
- Ce vrei defaptl de la mine? Cu toate certurile astea și cu comportamentul tău de de bipolar, nu o să faci nimic decât să mă pierzi încetul cu încetul. spun în timp ce-mi închid valiza pentru a pleca cât mai repede din această garsonieră și de lângă acest imbecil.
- Nu te-am pierdut. Aici, tu ai fost singura care a pierdut, fiindcă eram cel mai bun, chiar dacă sună arogant. Eram dispus să lupt pentru noi indiferent de circumstanțe. Eram în stare să trec prin foc, când altcineva renunța la primul obstacol. Te-am acceptat așa cum ai fost și ți-am iubit defectele. Am fost mereu acolo pentru tine și nu știi cât înseamnă asta pentru cineva, fiindcă tu nu ai fost niciodată acolo pentru mine. Nu te-am pierdut. M-ai pierdit pentru că ai decis așa.
- Cât de cretin poți fi. râd și pun mâna pe clanță.
- Odată ce ieși pe ușa aia, să nu mai ai tupeul să te întorci. țipă.
- Nici nu aveam de gând să o fac! țip la rândul meu și trântesc ușa în urma mea.

"astăzi la 16:00 avem întâlnire de cercetași. vă las jos locația unde ne vom întâlni. vom învăța să dansăm vals! vă aștept îmbrăcați elegant." primesc mesaj de la Natalia pe grup.
Mă îmbrac într-una dinre rochiile mele neagre, care are umerii goi, cu mâneci lungi, strâmtă până în talie, iar apoi largă, cu pliuri, care vine până deasupra genunchilor; ghetele negre, înalte, cu toc mic și pătrățos; părul îl las desfăcut, puțin ondulat.
Când intru, Marko e deja acolo și vorbește cu alte fete. Pare fericit. Mă opresc în ușă și mă holbez la el. E îmbrăcat într-o cămașă albă, cu cravată vișinie, pantalonii de costum negrii și paltonul care probabil și l-a pus deja în cui. E atât de frumos, încât aș putea să stau toată ziua să-l privesc cum zâmbește. Umerii lați și talia subțire îi sunt scoase în evidență de cămașă. Are un corp superb de musculos. Se întoarce și mă zărește. Mă abuzează cu privirea. Forma maxilarului lui e foarte bine evidențiată, dar în poziția asta e perfectă, ca și el. Îmi zâmbește și îmi face semn să vin la el. Merg încet. Se apropie și el la fel de lent ca mine. Întinde mâna ca să mă invite la dans.
- Vrei să fi partenera mea de dans în această seară minunată?
- Știi bine că nu am de ales. Oricât aș vrea, și eu și tu, nu ne putem schimba echipa. încerc să-mi păstrez calmul.
- Începem. strigă antrenorul la noi și bate din palme pentru a ne face atenți.
- Fiecare echipă să se țină de mână ca să văd cât de bine vă potriviți. adaugă și zâmbește. Marko e cel care mă prinde de mână, strâns.
- Puneți-vă față în față cu perechea. Mâna dreaptă a băiatului pe talia fetei, iar mâna stângă îndoită în aer. Iar fata, mâna stângă pe umărul băiatului și palma dreaptă în palma băiatului. Spatele drept și să nu existe spațiu între voi, trebuie să stați lupți.
Marko îmi pune mâna pe spate și mă trage brutal, astfel încât să mă lipesc de pieptul lui. Apoi revine cu mâna în talia mea.
- Primul pas e începe în dreapta fetei și stânga băiatului. Când puneți piciorul înapoi jos, vă înălțați pe varfuri, și pasul următor la fel. Încărcați ca cu fiecare pas să faceți un cerc, lent. Totul se face pe ritmul melodiei. Acum, să-i dăm bătaie. instructorul pornește muzica, pe un ton încet, pentru a ne număra pașii și a fi mai atent la noi. Cu fiecare repetiție corectă, volumul melodiei crește.

- Știi că nu-mi plac dramele, dar repeți aceeași scenă de mii și mii de ori. Chiar crezi că finalul va fi diferit? îl întreb în șoaptă.
- Nu. Dar, te-am pierdut o dată, când te-ai combinat cu Hassan, nu îmi pot permite să te pierd din nou. Îmi e frică de chestia asta. Mă bântuie, sincer.
- Fie vorba între noi, cum ai reușit să treci peste faza cu frate-miu? Mai ales că s-a despărțit de tine înainte de pricina cu moartea... Cum ai reușit să nu înnebunești? spune în șoaptă, încercând să nu-și piardă cumpătul și de data asta. Îl înțeleg că pentru el subiectul ăsta îl deranjează, dar nu îl putem evita chiar întotdeauna.
- Deja se îndepărtase de mine. Începusem să spun nu. Nu a fost să fie. Nu mai insist, nu mai trag de oameni, nu-i mai caut pe cei care nu au timp de mine. Când un om te consideră ușor de înlocuit, înseamnă că nu te apreciază îndeajuns. În acel caz nu are rost să te consumi pentru că unii oameni sunt greu sau chiar imposibil de mulțumit. Mă obișnuisem cu ideea că nu mă mai place.
- Eu nu ți-aș fi făcut una ca asta.
- Nu ai de unde să știi ce gândea sau ce simțea. Poate, despărțindu-se de mine, l-a făcut să moară mai liniștit, mai împăcat. Poate considera că, dacă nu o făcea, voi fi legată de el toată viața.
- Oricum, nu cred că îi vei uita prea ușor povestea.
- Nu știu ce să spun. Nu cred. ridic umerii.
Nu credeam că vom avea nevoie de o lecție de vals pentru a discuta despre subiectul ăsta fără ca unul din noi să răbufnească de nervi.
- Ce faci în seara asta? mă întreabă în șoaptă, cu buzele aproape lipite de urechea mea.
- Cred că voi face o baie fierbinte, cu lumânări în jurul văni și un pahar de vin.
- Nu vrei să sărbătorim?
- Ce anume să sărbătorim?
- Relația noastră. Cred că din acest moment am putea începe o relație. Ce spui?
- Nu cred că e o idee prea bună. îl privesc în ochi.
- Am putea merge la un restaurant de fițe. Nu am fost niciodată. Am așteptat momentul potrivit, și cred că a venit. Fac cinste. Deci?
Ezit câteva clipe să-i răspund.
- Bine. Cu o condiție.
- Ascult.
- Sărbătorim în cinstea întelegerii și relației pe care am format-o până în momentul de față. Nu ca o relație de iubiți. Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar nu cred că e un moment bun pentru a ne vedea ca pe un cuplu. Nu te plac, și nu o lua personal. Te plec, dar nu în sensul ăla. Îmi place compania ta. Îmi place că încerci să te schimbi. Poate, peste un timp, vom putea fi și un cuplu. Dar nu vreau să mă gândesc atât de departe. Eu zic să lăsăm ca timpul să-și facă treaba. mă aprobă.