Suflete Pierdute

#1

     Stateam in sala de clasa si priveam hipnotizata lumimile stradale . Imi asteptam parinti sa vina sa ma ia, insa nu au mai ajuns . Sora mea geamana, Alexa, nu este inscrisa la clubul de desen cu mine, asa ca ea a plecat mai devreme acasa in ziua aceea . Eu cu Alexa nu prea ne intelegem bine dar bineinteles ca o iubesc, este sora mea si nimic nu poate schimba asta . 
     Trecuse de ora 6 p.m. si parintii mei inca nu ajunsesera, totusi era bine ca nu eram singura, in sala cu mine mai erau doua fete si profesoara responsabila cu supravegherea . In sala a intrat dintr-o data grabita o profesoara si toate privirile s-au indreptat spre aceasta . Ea rasufland greoi mi-a trisat numele... In momentul in care am spus "prezent" am putut citi tristetea in ochii ei...iar in urmatoarea clipa toata lumea mea avea sa se spulbere . Toti cei  prezenti in sala s-au adunat in jurul meu si imi spuneau ceva, dar tot ce auzeam eu era "parinti tai au avut un accident de masina" . Nu stiam ce ar trebui sa fac, voiam sa fug la ei repede dar simteam ca picioarele ma vor lasa si voi cadea pe jos ca un jeleu, in capul meu parca puteam auzi deja sirenele ambulantelor si masinilor de politie...ma simtem asa de pierduta in clipa aceea, voiam doar sa plang singura si ma rugam ca totul ca fie doar un cosmar din care ma va trezi mama de dimineata spunandu-mi sa ma grabesc sa nu intarzi iar la scoala, dar nu a fost asa . Urmatoarea zi toate posturile de stiri aveau titlul "Un cuplu de tineri au murit intr-un grav accident de masina, 2 fetite gemene ramase fara parinti" . Condoleantele celorlalti mi se pareau lipsite de sens, nu era ca se cum ii puteau aduce inapoi . 
Iar asta nu era singura palma pe care viata avea de gand sa mi-o dea .
    - Este numai vina ta ! a tipat Alexa la mine dintr-o data
    - Ce vrei sa spui, Alexa...?
    - Sti bine ce vreau sa spun . Tu i-ai omorat, este numai vina ta !
     - A fost un accident, nu e vina mea, am zis eu cu ochii plini de lacrimi
     - Veneau sa te ia de la prostia ta de club, tu i-ai omorat, doar tu, a tipat Alexa si mai tare
     - N-nu este adevarat, am incercat sa zic printre suspine
     - TE URASC, NU MAI VREAU SA TE VAD NICIODATA !!!
     Cuvintele ei imi taiau inima ca un cutit, si cel mai rau lucru era ca tot ce a spus era adevarat .
     Peste o saptamana ancheta accidentului a fost finalizata si totul a fost trecut ca fiind "omor din culpa" . Acum se punea problema unde vom sta eu si Alexa . Din fericire pentru Alexa nicio ruda de-a noastra nu a avut posibilitatea sa ne tina pe amandoua, asa ca a trebuit sa fim separate . Alexa a ramas la sora tatei, Mirela care statea in acelas oras . Deci Alexa a putut ramane la aceeasi scoala . Iar eu voi sta cu sora mamei, ciudat, nici macar nu stiam ca mama a avut vro sora... Am aflat ca o chema Eliza, nu avea copii si statea in alta tara .
     Asteptam in fata casei sa ajunga Eliza si sa plecam in locul care avea sa se numeasca "acasa" . Alexa a plecat inaintea mea sa isi aranjeze noua camera, stia ca asta avea sa fie ultima data pentru mult timp cand ne vedem, si totusi nici macar nu s-a uitat la mine cand a plecat .
     Ma uitam pierduta la strada, la casa, la absolut tot, ceva lipsea din peisaj . Eram ca într-un fel de transa, totul mi se parea atat de familiar si totul atat de strain...
    - Tu esti Alexia, nu e asa ? o voce calda m-a scos din transa
   - A-a.. da, eu sunt, spun putin confuza
   - Eu sunt Eliza, ma bucur sa te cunosc, pari o fata atat de draguta si cuminte, spuse ea sambind dragut
Spun "multumesc" si incerc sa mimez un zambet .
     Eliza era foarte frumoasa, avea parul saten deschis si prins in coada iar ochii ei caprui pareau de aur in lumina soarelui . Ea purta o pereche de blugi albastri deschis cu talie inalta si un tricou alb . Nu ii stiam exact varsta dar parea sa aiba in jur de 35 de ani . Aceasta parca emana bunatate si ma facea sa am incredere in ea . 
    - Esti gata sa mergem ? imi spune ea zambind vesel
    - Cred ca da, ii raspund nesigura
    - Uite, stiu ca este greu pentru tine, dar trebuie sa mergi mai departe, sa treci peste si sa le arati tuturor cat de puternica esti tu, m-a incurajat ea .
Se observa ca este sosa cu mama, stia sa puna un mic bandaj pe rana deschisa, am imbratisat-o si in acel moment am simtit o usurare, parea ca ea ma intelege .
    - Acum esti gata sa mergem ?
    - Da !
Am aruncat o ultima privire la usa inchisa si in adancul sufletului speram sa se deschisa si sa o vad pe mama gatind cea mai buna mancare din lume, pe tata uitandu-se la stiri, si pe mine cu sora mea cartandu-ne pe cine mai stie ce...dar stiam ca asta nu o sa se intample . Acum tot ce mi-a mai ramas este o poza cu noi toti zambind, o fotografie vesela care totusi emana atat de multa tristete. 

Sper sa va placa, nu ma prea pricep la scris deci va rog sa nu fiti prea critici si scuze daca este prea scurt 😅. Urmatorul capitol va aparea cat de repede posibil .
Va multumesc ca ati citit acest capitol 😊😘