Fiica contelui(volumul 2)

Capitolul 27

Adam 

                  Întrebarea Sophiei m-a urmărit pe parcursul acestor câteva zile. Are dreptate și nu o pot condamna. A devenit tăcută și mă ucide lucrul ăsta. Pentru ea ar trebui să îmi stăpânesc pornirile agresive, să fiu mai blând și să vorbesc mai mult chiar dacă ea nu o face. Să o invit la discuție. Mătușa i-a băgat în cap niște lucruri neadevărate și trebuie să vorbesc cu ea despre asta. Mă cuprinde cu brațele și mă îmbrățișează strâns. Îmi adresează un zâmbet larg și mă conduce în salon. Mă așez cu grijă pe unul din scaunele ei delicate și frumos lucrate. Sunt îmbrăcate într-o broderie înflorată și mă tem să nu cedeze. Pe un scaun de genul acesta s-ar potrivi mica mea Sophia, îmbrăcată într-o rochie de culoarea căpșunii când e gata coaptă și numai bună de cules. Gâtul să-i fie îmbrățișat de un colier fin și peste brațe să stea aruncat neglijent un șal în aceiași nuanță cu rochia. Mi-ar plăcea ca rochia să fie simplă, fără nici o înfloritură sau pamblică, din mătase și să-i pună în evidență chipul angelic al iubitei mele cu un decolteu frumos, dar nu prea adânc . Părul ei auriu, ușor buclat, să fie lăsat liber ca vântul să-l poată mângâia cu adierea lui. Picioarele ei să fie îmbrăcate cu ciorapi din cea mai fină mătase și să poarte niște pantofi mici și ușori ca să creeze impresia că plutește. 

         Îmi mușc buza inferioară la imaginea soției mele și zâmbesc ca un prost atrăgându-i atenția mătușii mele care mă invită să gust din cele mai bune prăjituri pe care ea le-a mâncat vreodată. Mereu se laudă, ceea ce e enervant pentru că depinde și de banii pe care îi dau eu. 

—La ce îți stă gândul de nu ești atent la ceea ce îți spun?

—Nu sunt interesant de bârfele pe care le spuneți ori cât ați dat pe prăjiturile astea. Vreau să vă spus că am să vă tai banii pe care vi dau lunar. 

—Poftim? țipă mirată și scapă prăjitura din mână. Cum să îmi faci așa ceva? Cum îți permiți? mijește ochii la mine și își țuguie buzele nervoasă. 

—Îmi permit pentru că sunt ducele și puteți trăi și din averea fostului soț. Așa nu o să mai cheltuiți atât și o să fiți mai modestă. Fiecare cu familia și cheltuielile lui. 

—Deci ți-a zis mica ta târfă că am vizitat-o. Nu pot să cred că dai la spate familia pentru ea.

—Eu v-am vorbit frumos, nu-mi jicniți soția. Aș alege-o de o mie de ori pe ea în favoarea ta. Nu mai ai putere asupra mea, nu ai putere asupra tatei și nu vei avea putere asupra Sophiei. Corona și bijuteriile regale vor ajunge la ea, nu la tine. 

—Asta e bună, copilul ăla nu e în stare să lege două vorbe și tu vrei să îi înmânezi niște lucruri atât de valoroase pentru familia noastră. Tu și tatăl tău ați fost și sunteți prostiți de toate târfele regatului și uite unde ați ajuns.  

             Vorbește repede și e nervoasă. S-a lingușit toți anii ăștia pe lângă mine și m-a ținut departe de orice posibilă căsătorie ca să poată primii bijuteriile familiei înmânate de casa regală acum mult timp de către regină pentru străbunica mea pe când era doar o copilă. Ea a hotărât să le înmâneze primei ei nurori ca să le dea mai departe la rândul ei ori unei fete pe care o va avea sau primei nurori. Fiecare femeie e liberă să schimbe tradiția dacă aceasta consideră ca fata respectivă nu merită acele bijuterii sau le vor da nepoatelor. Mătușa a devenit primul dușman al mamei când a văzut că primește ea bijuteriile în favoarea ei. A încercat mereu să o umilească ca bunica să își schimbe părerea despre ea și să îi retragă darul. Dau cu pumnul în masa mică de ceai, iar ea mă privește șocată. 

—Nu te lua de ea, nu o cunoști cum o fac eu. M-am căsătorit cu ea pentru că țin la ea, nu din alt motiv. 

—Dragule, degeaba îți încălzește patul dacă nu îți poate încălzi și inima. Femeia nu e capabilă să iubească.