Războiul Lorenei

3

    Gardianul își continua drumul arătându-le dormitoarele fiecăruia.

- Ai noroc Lorena. Îi zice Gabriel.

- De ce anume am noroc?

- Când vei avea vreun coșmar pot veni că sa te liniștesc.

- Da s-o crezi tu. Nu te vei apropia de mine cât trăiesc.

- Mai vedem noi.

      Intră fiecare în camera lui. Toată camera era gri cu negru, la fel că și uniformele și pijamalele lor. Toți se îmbracă în uniformă.

- Bună, eu sunt Iulia.

- Salut... Eu sunt Lorena.

- Se pare că suntem colege de cameră. Daca ai nevoie de ceva să îmi spui.

- Și care e povestea ta? Cum ai ajuns aici?

- Eu am fost mai demult de aici, dar
m-au luat oamenii lui Winter. Mi-au șters memoria. De curând mi-am recuperat-o.

- Cum te-au luat?

- M-am strecurat în casa președintelui Kant.

- De ce?

- Am incercat cu mai mulți să îl luăm pe prietenul meu.

- Și el unde e acum?

- Nici nu știu dacă mai e... Zice Iulia cu vocea tremurândă.

- Îmi pare rău.

- In fine... A ta?

- A mea ce?

- Povestea ta.

- Aaaaa... Pai... Când eram mică mi-au murit părinții. Zice Lorena având lacrimi în ochi.

- Și... Altceva?