Confesiunile unei Lilith: Apusuri și răsărituri

8. Involuție

Visul, darul divin ce împacă sufletul și stimulează rațiunea.

______________________________________


Vechiul meu sine revenise din nou în poziția de lider asupra mea.
Într-adevăr și evoluasem, devenisem mai stabilă, mai rațională, mai reticentă, precaută și mai echilibrată.
Redevenisem liberă din nou, nu mai simțeam nimic ce m-ar fi legat de el, nu îl mai simțeam, iar asta mă încărcase de puteri.
Ceea ce era ușur de citit și pe chipul meu.
Într-adevăr, nu eram rece cu toți oamenii din jurul meu, nu cu cei loiali ce mi-au dovedit această trăsătură tot mai râvnită în societatea actuală.
Eram mai rece cu oameni ce nu au reușit să-mi dovedească loialitate și cu cei ce deabea îi cunoșteam.
Devenisem precaută, analizam mai mult, mă informam mai mult, era mai atentă, uneori exagerat de atentă.
Verificam și cele mai mici gesturi din teama de nu a greși din nou și de a nu fi rănită din nou.
Nu mai doream să pătrund în acea lume întunecată ce te seacă de orice putere.
Mi-am ascuns cheia iar cei ce o doreau aveau multe de pătimit pentru a-mi dovedi că sunt vrednici.
Până la urmă, e vorba de sufletul meu, nu-l puteam pune pe tavă oricui.
"Sufletul, adevărata comoară a omului. Ușor dobândit, ușor de distrus."
Nu poate spune nimeni că ceream prea mult, doream doar iubire, respect și loialitate.
Trei lucruri banale dar din ce în ce mai imposibil de obținut.
Oamenii se ascund din ce în ce mai mult în spatele unor valori false.
Frumusețe fizică ce nu ține de natural, caracter din ce în ce mai întunecat, suflet din ce în ce mai chinuit, uitat, distrus.
Tot tine numai și numai de aparențe, cât de bogat ești și etalarea acelei bogății.
Astfel oamenii, încă de la vârste fragede consideră că respectul, loialitatea, fericirea, iubirea și frumusețea se pot obține doar prin bani.
Copiilor le este insuflat de către adulți că banul face omul.
Că visele nu se împlinesc, iar din pasiuni nu poți să-ți plătești facturile și alte necesități, că vor muri singuri și înfometați.
Cea mai mare temere a unei persoane, grijă zilei de mâine și singurătatea.
Puțini care scapă din această capcană psihică ce este întinsă 18 ani, uneori mai mult.
Dar până și aceia mai norocoși rămân uneori cu mici cicatrici ce încerca să-i mai doboare uneori.
Fiindcă e greu să elimini o gândire toxică pe care ai avut-o timp de 8 ani.
Școala și-a pierdut de mult această esență a cunoașterii și dezvoltării.
Totul e pe favoritisme, inteligența e asociată cu memorarea, pasiunile sunt batjocorite, timpul este pierdut, gândirea și exprimarea liberă nici nu mai exista.
Totul se învârte în jurul memorării, a unor calificative ce nu reflectă nimic, a unor profesori frustrați, a unor părinți exigenți tot din frustrări și a unei "diplome" ce nu servește la nimic ci doar ca o dovadă a unor 18-26 de ani, uneori chiar mai mult, pierduți.
Astfel societatea se trezește cu niste adulți frustrați, dezorientați, lipsiți de încredere, creativitate, spontaneitate, cu goluri mari de cunoștințe care devin la rândul lor părinți, stricând o altă generație cu aceleași teoreme vechi, greșite și cu valori false.
Și pot jura cu vehemență că până și eu am picat în această plasă.
Norocul meu a fost că am dat peste un om ce a reușit să mă "reseteze" și să-mi încarce doar adevăratele valori ale vieții.
Într-adevăr că am rămas și cu cicatrici de pe urma a 3 ani de construcție greșită, a 3 ani de reproșuri, principii greșite și de desprindere asupra planului creativ.
Dar am reușit să fac față și să mă readuc repede cu picioarele pe pământ pentru a nu reintra în acea lume vicioasă.
Am pierdut odată un vis ce a reușit să-mi întunece sufletul, esența și garantat nu o voi mai face din nou.