Înainte, când spuneai Zirah te gândeai la cele șase regate din care este alcătuit și la echilibrul care exista între oameni și creaturi.
Acum, când spui Zirah te gândești la război, la răzbunarea după care toți tânjesc și la faptul că nimeni nu...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Creatura se apropie câțiva pași de ce doi, apoi se opri brusc în momentul în care îl observă pe Keariv. Comandantul descălecase deja și rămăsese pe loc, strângându-și în mod repetat palmele în pumni. Simțea că totul era greșit, că n-ar fi trebuit ca ei să se afle acolo. Însă răul era deja făcut, iar el, oricât de tare și-ar fi dorit, nu putea să dea timpul înapoi. Bărbatul aruncă o privire scurtă în direcția Euphraxiei, care rămăsese în șa, strângând cu putere hățurile. Femeia își tot repeta în gând că totul era doar un vis, încercând din răsputeri să se convingă că trebuia să se trezească din clipă în clipă și totul avea să revină la normal.
Keariv strânse din dinți, gândindu-se cât de speriată trebuia să fie în acele clipe, și începu să își regrete și mai tare decizia luată. Dacă ar fi existat o altă soluție, orice altă soluție, nu ar fi dus-o în veci acolo. Încercase din răsputeri să uite acele cuvinte păgâne și își dorise cu ardoare să nu își mai amintească de existența acelei creaturi. Dar se văzuse prins în acea situație fără cale de scapăre și fusese nevoit să accepte că era conștient de toate acele lucruri, chiar dacă nu se mândrea deloc cu originile sale.
― Ah, tu erai, murmură creatura, vocea sa hârjâită făcând-o pe Euphraxia să tresară puternic, parcă trezită dintr-o transă. Ce cauți aici? îl iscodi în continuare pe comandant, împreunându-și mâinile la spate.
Keariv refuză să se uite în față, chiar dacă știa că era suficient de întuneric încât să observe doar niște umbre și nimic mai mult. Însă privirea creaturii, care era mai goală și înspăimântătoare decât cea a demonilor, încă îi bântuia noapte de noapte visele. Nu o uitase nici măcar o clipă și era sigur că nici nu avea să o facă vreodată.
― Am nevoie de ajutorul tău, abia rosti printre dinții încleștați, încruntându-se puternic.
Cuvintele sale chinuite rupseră un hohot puternic de râs din partea creaturii. Unul care îi făcu pe Keariv și Euphraxia să se înfioare, simțind cum o răceală le coboară de pe spate până în vârfurile picioarelor.
― Ai nevoie de ajutorul meu, îl îngână ca un copil, imediat ce își potoli râsul. Acum doi ani ai plecat de aici blestemând și renegându-ți strămoșii. Îți aduci aminte? îl întrebă, fără a aștepta însă un răspuns din partea lui. Iar acum te întorci și, cu capul aplecat spre pământ, îmi ceri să te ajut... Trebuie să fie ceva important pentru tine din moment ce ți-ai călcat pe mândrie, întorcându-te aici, își dădu în continuare cu părerea, mijindu-și privirea.
Creatura se opri brusc, pocnindu-și degetele și încruntându-se de parcă încerca să își amintească un lucru care se întâmple cu mult timp în urmă.
― N-aș fi crezut că ai să faci asta la cât de înverșunat ai fost atunci, pufni și mai făcu un pas în față. Și ai adu-o și pe ea aici, se arătă indignat, îndreptând un deget osos în direcția Euphraxiei. Nu îți împărtășește credința, băiete! termină cu ceea ce Keariv știa deja, gândindu-se că totul avea să fie mult mai complicat din această cauză.
