Debora se ridică leneș și se freacă, poate prea tare, la ochi. Se uită bine în jur, după care se scoală în piciore. Prinde bine gratiile coliviei cu mâinile și începe a analiza camera.
DEBORA: -Mi se pare mie sau s-a înserat?
DEBORA: -Ți se pare... (cască)
DEBORA: -Sigur?
DEBORA: -Nu știu. Poate s-a înserat.
DEBORA: -Sau poate...
DEBORA: -Te-ai frecat prea mult la ochi.
DEBORA: -Ce-i cu atâția fluturași în spate? (se întoarce)
DEBORA: -Ce fluturași?
DEBORA: -Cei din spatele meu. (se întoarce din nou)
DEBORA: -Coliviile de colo?
DEBORA: -Da.
DEBORA: -Câte o fi?
DEBORA: -Zece? (numărând pe degete)
DEBORA: -Douăzeci?
DEBORA: -Poate chiar o sută.
DEBORA: -Sunt multe. (caută buzunare la rochiță, vede că nu are și-și lasă mâinile pe lângă corp)
DEBORA: -Săracii fluturași...
DEBORA: -Ca tine!
DEBORA: -Eu nu sunt fluture!
DEBORA: -Dar ce ești?
DEBORA: -O fetiță!
DEBORA: -Erai.
DEBORA: -Poftim?
DEBORA (oftând) : -Erai.
DEBORA: -Ce eram?
DEBORA: -Erai o fetiță.
DEBORA: -Și acum ce sunt?
DEBORA: -Un fluture,
DEBORA: -O fată fluture.
DEBORA: -Trebuie să ies de aici!
DEBORA: -Cum așa?
DEBORA: -Nu stiu... (ridică din umeri)
DEBORA: -Și ce vei face apoi?
DEBORA: -Voi crește maare. (ridică o mână în sus în semn de creștere)
DEBORA: -Cum?
DEBORA: -Mai întâi sa ies de aici.
DEBORA: -Apoi mă mai gândesc cum...
DEBORA: -Și ieși tu singură?
DEBORA: -Dar cu cine?
DEBORA: -Nu știu... Întreb și eu. (se uită în altă parte)
DEBORA: -Da! Ai dreptate.
DEBORA: -Cu ce?
DEBORA: -Cum să ies singură?
DEBORA: -Cu ce am dreptate?
DEBORA: -Se poate una ca asta?!
DEBORA (indignată): -Dar ce am spus?
YOU ARE READING
Debora
HumorCred că majoritatea dintre noi am vorbit măcar o dată singuri. În momente de maximă tensiune, de confuzie sau alte emoţii puternice, gura şi mintea noastră păreau să comunice. “Doamne, cred că am înnebunit” probabil ţi-ai spus. Dar pentru mine e cev...
