Raven - PUBLICATĂ

Capitolul 2: დ. Doi aroganți

„Pink lemonade sipping on a Sunday
Couples holding hands on a runway
They're all posing in a picture frame whilst my world's crashing down"

Raven

   Dacă își mai trece capătul pixului peste buze, o să fac o criză. Nu îmi pasă cine este tatăl ei sau cât de respectat este în oraș, atâta vreme cât atitudinea șatenei mă scoate din sărite. După noaptea trecută, ultimul lucru de care aveam nevoie era profesorul de istorie. Știam răspunsul la întrebare, doar că este greu să te gândești la vreun alt război când duci unul în interiorul tău. Asta sau atunci când ești mahmur. Nu am băut mai mult decât de obicei, însă n-am dormit aproape deloc, iar asta mă afectează foarte tare.

Nu pot acorda atenție profesoarei de germană când simt cum mi se închid ochii, stomacul mi se strânge, iar lumea se învârte cu mine. Ridic mâna, dar până ca profesoara să reacționeze dau buzna afară din sala de clasă și merg direct la toaletă, unde dat afară tot ce consideră stomacul meu că nu mai vrea să țină acolo. Ușa de deschide în urma mea, iar eu mă las pe gresia rece și mă sprijin de peretele din baie.

— Dumnezeule, Raven! Se întâmplă iar?

Înțeleg grijile pe care și le face sora mea, dar nu am nevoie să se comporte cu mine ca și cu un copil de doi ani. Sunt doar niște probleme la stomac.

Mă ridic și mă spăl pe față, apa rece dându-mi impresia că mă simt mai bine, deși știu că totul este doar în capul meu. Respirația mi se întețește și brusc simt două bătăi ale inimii una după alta, apoi am impresia că se oprește.

Fir-ar ele de palpitații!

— Trebuie să mergi acasă sau, mai bine, la doctor. Ți-am zis nu doar o singură dată și nu doar eu, că nu ai voie să bei. Tu nu îți iei medicamentele și mă stresezi în ultimul hal.

Vocea i se pierde printre suspine. O trag la pieptul meu și o mângâi pe părul negru ca tăciunele cu șuvițele roz. Ultimul lucru de care am nevoie este să plângă din cauza mea pentru a mia oară.

Raven face oameni să sufereeeee.

Strâng din dinți încercând să mă concentrez pe orice în afară de vocea care răsună peste tot în jurul meu. Sunt doar în capul tău, Raven, îmi repet la infinit, deși uneori simt o nevoie imensă să le urmez, pentru că au atâta dreptate. Multe lucruri rele s-au întâmplat din cauza mea, lucruri pe care nu mi le voi ierta niciodată.

Îi fac semn Americăi să mai aștepte puțin după ce ies eu ca să nu atragem atenția și mai mult decât am făcut-o deja, dar nu înainte de a mă asigura că nu mai este nimeni în baie. Acela era primul lucru pe care trebuia să-l fac, doar că de data asta lucrurile au stat mai prost decât de obicei. Nu am nevoie de mila nimănui, cu atât mai puțin de zvonurile pe are oamenii le stârnesc imediat ce o informație personală despre cineva ajunge la urechile lor.

Alaric mă privește suspicios când intru înapoi în clasă. Grăbesc pasul spre bancă și mă trântesc pe scaun. Sora mea se întoarce imediat după asta și, aparent, a intrat într-un concurs cu Alaric de – care îl privește mai îngrijorat pe Raven. Sunt bine. Asta trebuie să știe ei doi. Mi-a fost rău pentru că am băut ieri, iar în capul meu este liniște, nu simt cum am urechea lipită de șina unui tren care se apropie din ce în ce mai tare de mine. Adevăratele mele probleme, așa cum le-au numit ei, au dispărut.

— Ce vrei? o întreb șoptit pe fata cea nouă când îmi pierd răbdarea. Se tot bâțâie spre mine de când am intrat. Pufnește nervoasă și îmi aruncăun bilețel pe masă. Când îl deschid, dau de numele noastre scrise cu cerneală mov. La naiba cu proiectele astea! Dintre toți, de ce a trebuit să nimeresc fix cu ea în echipă?!