NIGHTSAYERS

II. Hellblau

II. Hellblau

''Lasă-mă înăuntru! a zbierat el."

"Nu. Nu până când trupul îţi va fi încărcat cu convulsii şi vei fi fost încoronat cu iasomie, a cuvântat el, schiţând un zâmbet trist, taciturn."

Se uită în dreapta şi-n stânga şi aprecie diferenţa aproape nesesizabilă de culoare dintre pereţi. Albastru pal şi albastru puţin mai pal, decât cel cu care fusese obişnuit. S-a trezit din nou cu aceeaşi tahicardie, gură uscată, ceafă umedă şi aceleaşi mâini unsuroase. Nu-şi putea explica amprenta cerbului pe care o avea din nou pe creier, o amprentă ce îl obseda şi chiar îl ajuta în visul nocturn, ba mai mult, chiar îşi amintea ceea ce a visat, totul era mult mai clar acum.

Cerbul îl vizitase din nou, mai clar, mai ezoteric. Îl visase în pădure, ca şi în celelalte seri, doar că de data aceasta era încoronat. Mai multe detalii nu a primit, pentru că era captivat de postura cerbului în raport cu lumea onirică. El era totul, baza lumii. Fălnicia grimasei lui îi sugera că i-a pregătit o surpriză.

Şi-a flexat mâna şi şi-a îndesat degetele în palma lui Viktor, fără să vrea, din instinct. Un fior i-a străbătut corpul în mod isteric. Era şocat şi a dat să ţipe, căci nu-şi mai putea descleşta degetele din strânsoarea lui Viktor. Nu a reuşit să scoată niciun sunet, nicio mişcare. Un al doilea val al impulsului l-a străbătut, ca un electroşoc.

Nu se putea mişca, nu putea scoate sunete, iar atâta timp cât rămânea tăcut, umbrele nu-l puteau sucomba. A clipit pentru o secunda, ca mai apoi să-l observe pe Viktor, care se afla deasupra lui. Umbra i se proiecta şi i se deproiecta ca într-un joc pe perete. Nat avea gâtul în strânsoarea lui Viktor, sau a ceea ce mai rămăsese din el.

- Ce se întâmplă? a reuşit să sufle printre incisivi Nat, ştergându-şi sudorile cu colţul pernei.

- Nu ştiu, a răspuns celălalt cu un aer nedumerit, cu un ton imun, ridicându-se între timp de pe Nat. Nu mi s-a mai întâmplat una ca asta până acum. Şi-a şters palmele de tricou şi a tremurat pentru circa două secunde, dar a tremurat diferit faţă de Nat, care era acum circumspect. Corpul meu nu mai era în posesie, cel putin, nu într-a mea. Mă auto târam înspre tine. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu m-aş fi oprit la timp. Tu cum te simţi?

Nat a reuşit să remarce nesiguranţă în tonul lui Viktor, ceea ce denota fie faptul că minţea, fie că zicea adevărul, încă în stare de şoc. Viktor nu era aşa de obicei, dar totuşi părea că i-ar fi plăcut alipirea corpurilor lor în timpii nepotriviţi, totuşi. Pe Nat îl şocase asta, de aceea devenise circumspect asupra fericirii pe care o emana Viktor.

- Ştii ce e Viktor, eu sunt confuz, a spus el aruncându-şi un hanorac pe umeri şi păşind către uşă. Am fost bine din punct de vedere mental, dar nu şi fizic. Muşchii mei erau paralizaţi. Presupun că la tine a fost viceversa, deşi, mă întreb în acest moment daca ai fost tu întru-totul.

Nat a părăsit camera şi l-a lăsat pe Viktor să surâdă în întunericul care acum era cu totul absorbit de lumina dimineţii.

Fereastra din bucătărie era îngheţată, temperatura atmosferică era rece, deşi zăpada dispăruse fără nicio urmă. Nat a turnat nişte ceai în cana lui preferată şi s-a aşezat cu fundul pe pervaz, ca sa îngheţe de-a dreptul. Mirosul dulce de cuişoare şi mirosul frigului îl îmbiau şi îl făcea să uite de toate grijile pe care şi le stocase în ultima perioadă în memorie. Nu avea niciun prieten prin Drøm şi chiar nu avea niciun interes să-şi facă, din moment ce încă îl avea pe Nat, dar doar în caz că... lucrurile se vor schimba şi va avea nevoie de un resort intelectual care să-l ţină pe picioare şi care să-l determine să îşi continue munca, arta, nevoia. De asemenea simţea cum avea nevoie să găsească un loc, nu neapărat în oraş, care să-i ofere adăpost şi inspiraţei, tot din motive artistice, un loc în care să contempleze natura şi să-şi pună ordine în gânduri, un loc doar al lui, unde nimeni altcineva n-ar putea pune vreodată piciorul. Şi cerbul.