Nimic nu e real

ceasuri disfuncționale

uneori viața se desfășoară în fața mea
asemenea unor halucinații
nu mai există nimic cronologic
ne-am despărțit ieri și
am făcut cunoștință mâine
te-am sărutat luna trecută
şi ți-am simțit buzele abia azi

te-ai născut cu trei ani înaintea mea
dar eu am existat înainte de tine
am locuit de multe ori împreună
și uite, acum o săptămână ne-am
văzut pentru prima dată

"acum" îmi pare abstract
și îmi dau seama că nu există istorie
nu măsor timpul în ore sau minute
îl măsor în durata îmbrățișările tale
iar adevărul e că de la Big Bang
a trecut exact...o eternitate
și cincisprezece secunde.

nu există cronologie în iubire.
pe axa timpului dragostea
e legată fără noduri,
fără sfori,
fără lanțuri;
e întrețesută sumar și frivol
și nu e loc de rațiune
sau de ceasuri care ticăie și îmbrățișează fiecare secundă
într-un mozaic generic a lui
"te-am cunoscut,
te-am iubit,
te-am uitat".

nu așa funcționează.
timpul nu există în scris
și nu vreau să scriu povestea asta
decât sub forma
halucinațiilor mele amăgitoare,
a senzațiilor înșelătoare
și a minții mele care păstrează,
modifică,
selectează
și imprimă.