Spui lucruri fără sens
Sau poate au și ele,
Ce n-am avut vreodată...
Un sens, un ritm, o muzică anume
Care să ducă totul până dincolo
De lumea
Care se uită pe furiș la minune,
Una nemaivăzută
Și vor s-o fure,s-o întineze
Cu ura lor necontrolată,
De parcă tot ce e frumos nu poate fi
Și visele au menirea de a fi strivite,
Sub greutatea tristelor gândiri.
Spui tot într-un mod atât de simplu,
Dar doar la prima vedere.
Privind in profunzime,
Simți cum te copleșește
Dorința
De a ști mai mult,și totul devine confuz,
De a face mai mult,
Dar fiecare pas doare,
De parcă mergem
Pe lame de cuțit,
Meniți să fim aproape
Dar îndepărtați, totodată
De existența însăși,
Întinzând degetele peste un abis neiertător
Dorind mereu
Dar negăsind,
Neputând,
Și neîmplinind.
...
