Începutul noului mileniu marchează noi schimbări în societatea celor traversați de linia orizontului. Tărâmul dintre Ceruri se confruntă cu vechi amenințări, câț și unele noi...
Terra este pe punctul de a fi înghițită de o bulă gigantică de foc ș...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Menorahul fusese purtat din mână în mână, de la un discipol la altul. Pe rând, fiecare aprinse câte o lumânare ce avea să servească drept simbolul eteric în timpul slujbei de după amiază.
În mai puțin de un minut, întreg Sanctuarul se umplu de lumini ce scânteiau din cale afară. Răcoarea și aerul greu respirabil din sală fu înlocuit de o căldură dezirapabilă mult așteptată.
— Dragi învățăcei ai bunei scripturi, acum că ne-am adunat iarăși cu toți, v-aș ruga să comemorăm această seară care ne așteaptă, cu un rând de aplauze și mulțumiri pentru toate pe care le avem! ovaționă Maestrul cu bună credință, ridicându-și brațele deasupra capului.
Imită trasarea unei linii verticale perfecte, apoi făcu o plecăciune. Mulțumi soarelui și lunii pentru căldura și răcoarea lor; pentru aerul cu care îi îmbinau și le ușurau viețile zi de zi. Ceilalți îi urmară exemplul.
— Asta nu este neapărat o lecție despre cosmogonie, ci mai mult despre cum două elemente distincte se unesc într-o simbioză perfectă. Ele oglindesc bolta cerească de toate zilele și nopțile, cu ajutorul îngăduirii Domnului, care ne poartă de grija necondiționat. Atât de mare este dragostea Lui.
Nimeni nu socoti o vorbă în plus peste ceea a Mentorului. Ca niște mielușei, ascultau de zor învățăturile sale, pe care le expunea mieros cu o alură părintească, de îți era mai mare dragul să le asculți.
— Să ne rugăm pentru semenii noștri! Atât aceea de lângă noi, dar și aceea de pe pământ, căci cu toți suntem copiii lui Dumnezeu, iar porțile Împărăției se vor deschide fără ezitare, continuă acesta, iar un călugăr bătu gong-ul la îndemnul său.
— "Intraţi pe porţile Lui cu mulţumire şi în curţile Lui – cu laudă!Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele! Căci Domnul este bun; în veci ţine îndurarea Lui şi din neam în neam credincioşia Lui" psălmui cu luare aminte pentru toată lumea și împreună suflară în lumânări, închizând pleoapele.
Se interconectau cu sinele lor, acordând atenție lumii pe nevăzute, dând uitare tuturor văzute de până atunci. Se rugau în gând, unul pentru altul, frate pentru frate, soră pentru soră, om pentru om.
Și când totul se făcu beznă, meditau încetul cu încetul, în poziția sfertului de lotus, așezați succesiv în rânduri-rânduri. Orice sunet din exterior devenea inaudibil. Mușchi nu mai erau încordați, spatele lipsit de curbături, iar până și ochii nu se mai simțeau grei și căzuți. Chiar și temerile dispăreau aievea unui vis urât în plină zi.
Leah părăsise printre ultimii Sala de Prelegeri, ce își schimbase pe nepusă masă aspectul. Când era suprapopulată, cum fusese cam acum o oră, reușea să reflecte fără cusur, ca rama unui tablou, frumusețile timpurii ale secolului al XIX-lea. În pofida trecerii aniilor, izbutise să-și mențină rafinamentul specific. Iar cumva, când sala era pustie, prezentul se împletea ambiental cu trecutul prin câteva elemente din era modernă, precum covorașele colorate din spumă, o noptiera pitită într-un colț pe care era așezată o încântătoare vază de sticlă picatată în nuanțe fade de roșu cărămiziu, iar pe alături avea niște dungi cu picățele negre. Se zvonea că fusese lucrată manual de cei mai talentați serafimi la cursurile de Artă Plastică și Olărie ale Academiei în urmă cu vreo două decenii. Dar asta era o altă discuție, căci timpul se răsfira altfel în Rai, și cât de mult putea însemna o secundă împărțită la o eternitate?
