Nimeni altcineva nu m-a făcut să simt ceea ce m-ai făcut tu să simt. Alături de tine eram cine sunt complet, simţeam că pot să fiu, simţeam că vezi fiecare fărâmă din mine şi că nu te sperie absolut nimic. Simţeam pentru prima dată că tot ceea ce eu şi alţii percepeau ca fiind ciudat la mine, tu priveşti cu admiraţie. Mă simţeam specială. Nu doar că mă făceai să mă simt iubită, dar mă făceai astfel să mă iubesc şi eu.
Am simţit instant o conexiune autentică, ştiam că întâlnirea dintre noi nu face parte din normalitate, e ceva ce nici măcar noi nu am putea înţelege. M-ai făcut să simt că pot face orice îmi propun şi că vocea mea contează. M-ai ascultat cu o atenţie şi o prezenţă de care nu am mai avut parte până atunci. M-ai făcut să simt că ceea ce spun contează, chiar dacă ceea ce spuneam atunci era complet mediocru.
Dar eu eram cu altcineva, care mă iubea, şi care nu merita să simtă suferinţa pe care i-ar fi adus-o adevărul. Nu ştiam dacă şi tu simţi la fel, deşi făceai toate aceste lucruri. Poate le făceai din bunătate... ştiu doar că de fiecare dată când mă gândesc la tine am impresia că am dat cu piciorul la cea mai frumoasă conexiune umană pe care aş fi putut să o experimentez.
Dar nu-ţi pot spune ceea ce simt, pentru că apoi totul va deveni real, nu pot să aduc atât de multă suferinţă unui om care mă iubeşte atât de mult. Dar mă simt atât de nefericită. Mă simt atât de vinovată că nu-i pot întoarce iubirea. Mă simt vinovată că orice mă duce cu gândul la tine.
Nu pot să nu mă întreb dacă simţi şi tu la fel sau dacă totul e în capul meu. Mă priveai aşa cum nu m-a mai privit nimeni, mă făceai să mă simt ca acasă şi m-ai ajutat să văd că sunt specială. O să-mi lipseşti mereu, vei fi mereu întipărit în sufletul meu şi va exista mereu întrebarea "Ce ar fi fost dacă?". De asemenea, întrebarea "Oare te gândeşti şi tu în felul ăsta la mine, oare îţi aduce orice aminte de momentele petrecute împreună?".
Poate că nu ai făcut niciun pas pentru că ştiai că sunt deja a altcuiva, sau poate că nu simţi la fel. Ai lăsat totuşi o poartă deschisă pentru mine, astfel încât să te pot contacta oricând, dar ştiu că nu mi-ar face bine. Mă omoară gândul că nu voi ştii niciodată cum e să te am. Mă omoară gândul că poate simţi şi tu acelaşi lucru, dar nu voiai să-mi faci viaţa complicată... pentru că ai un suflet atât de bun. Dar oricât de mult ne-am dori să nu fie aşa, mereu vom rămâne cu întrebarea "Ce ar fi fost dacă?", pentru că mereu alegem ceva în schimbul altei variante. Aşa că sper că nu simt ceea ce simt şi eu, deşi felul în care mă priveai îmi spune că simţi la fel, pentru că atunci povestea asta ar fi mult prea tristă.
Dacă te gândeşti şi tu aşa cum mă gândesc eu la tine înseamnă că am dat cu piciorul la cea mai specială chestie posibilă. Eşti special. Dar câteodată lucrurile sunt mai complicate decât ar trebui să fie. Poate că ne vom întâlni, totuşi, peste câţiva ani. În inima şi mintea mea eşti, oricum, în fiecare secundă.
Mă bucur că te-am cunoscut, chiar dacă mă voi întreba mereu cum ar fi fost dacă te-aş fi avut.
