Isi stranse cateva tricouri intr-un rucsac si, ca o copila inconstienta, pleca din apartamentul in care ajungea prea rar, prea greu. Cu un hanorac si o cartela de metrou cu o singura calatorie, se hotari sa plece definitiv din realitatea prea crunta.
Ajungand in subteran se gandi ca n-are rost sa coboare la Victoriei, asa ca se aseza confortabil pe scaunele de plastic din marea linie temporara. Era obisnuita cu singuratatea, tristetea si disperarea. Cobori la statia Izvor, asa cum obisnuia mereu. Insa de data asta nu mai reusi sa traverseze podul.
Plouase de curand, iar Dambovita era destul de adanca pentru ce isi dorea sa faca de foarte mult timp. Isi arunca intai rucsacul, iar apoi sufletul. N-a mai reusit sa treaca podul. Si-a lasat prima masca jos, apoi pe a doua, pana a reusit sa distruga zidul pe care ea insasi si-l cladise din dezamagiri si false regrete, din scuze mincinoase si din adevaruri dureroase. A daramat singura zidul care o facea sa par invincibila, cand era doar o copila care nu isi putea gasi locul. S-a autodistrus.
YOU ARE READING
Măștile.
Teen FictionN-a fost niciodata o persoana usor de multumit. Intre notele perfecte si o frumusete angelica, Elia simte o nevoie acuta de afectiune, pe care nu o poate gasi. Fumatul, monotonia, singuratatea si iubitii pe care-i schimba zilnic o duc incet pe un...
