173 de bătăi pe minut

XXII. Emma

    La început se auzea doar un ciocănit ușor. Acum pare că lovește cu picioarele.

     — Pleacă! strig și îmi acopăr fața cu perna.

    Ritmul se intensifică subit îndată ce vocea mi se face auzită.

    — Dispari, idiotule!

    Bătăile în ușă sunt acum aproape ritmice, ca într-o tobă.

    Oricine ar fi, pur și simplu nu vrea să se dea bătut.

    Sar din pat, mărșăluiesc spre intrare fără mă mai deranjez să pun ceva pe mine și deschid furtunos ușa.

    — Ai chef de-o moarte lentă și dureroasă?

    Adam dă să intre fără să se deranjeze să răspundă, dar nu n-am nici cea mai mică intenție să-l las. Preț de câteva clipe ne luptăm pe tăcute pentru controlul asupra intrării. Nu mai e în floarea tinereții, dar tot e mai puternic ca mine. Mă prefac că cedez și fac un pas înapoi, dar îndată ce pășește în spațiul lăsat liber trag ușa înapoi, o apuc cu ambele mâini și împing cu toate puterile. Îl ratez la un fir de păr. Dacă nu ar fi țopăit o parte, l-aș fi făcut afiș.

    Se uită la mine urât.

    — Puteai să mă rănești serios.

    — Abia încep, îi spun veninos și apuc o vaza plină de flori, așezată măsuța de la intrare.

    — Stai, stai, stai, protestează el și se repede să mi-o smulgă din mână. Am avut nevoie de copci dată trecută când m-ai lovit cu aia. Și dacă nu mă înșel, tot eu ți-am făcut-o cadou.

    Îl las să ia vaza și mă întorc spre pat. Ce vrei? 

   — Ești ca o rază de soare în dimineața asta, oftează el. Aș întreba dacă ai băut, dar cred că amândoi știm că nu are niciun rost...

    — Unu, îl întrerup senin.

    — Să nu începi să numeri, mă avertizează serios, gesticulând cu degetul. Dacă crezi că mă poți...

    — Doi, spun mieros.

    — Emma, nu te mai purta ca și cum ai avea 5 ani și...

    — Tr...

    — Alaneîndrumspretine, mă întrerupe, vorbind atât de repede încât îmi ia câteva secunde să înțeleg. O să urce imediat.

    — De ce?

    Adam face o față nevinovată.

     — Îi e dor de tine? sugerează nesigur.

    — Adam, spun încet, pe un ton prevestitor de rele, fixându-l cu privirea și înaintând, de ce mă vizitează fratele meu și de ce ai simțit nevoie să alergi înaintea lui ca să mă previi?

    A vorbit, șarpele.

    — S-ar putea să fie puțin îngrijorat, mărturisește el vinovat și se trage înapoi, știind ce va urma.