Un înger zdorbit

Un înger zdrobit

„De ce mă arzi mereu.." Nu știu... Poate sunt doar un praf de stele care ruină și ultima ta dorință de reîntregire, sau poate sun doar un alt maniac care omoară spirite libere... „De ce mă tai pe vene.." Sunt un bărbat zdrobit de ale tale aspirații divine, sau poate doar un înger blestemat să te caute pe tine. „Lasă-mă în pace, du-mă în ceruri, te implor..." Nu pot să te las, nu când al meu portret ești tu, iubire. „ De ce mă chinui ca pe o pasăre în colivie..." Nu mă pot uita pe ceruri după o pasăre străină, tu fugi ca un cocor la țară caldă, și-mi lași campii deșarte, pustiite și goale după a ta căutată sărutare. „DE CE MĂ OTRĂVEȘTI..." Al meu măr din rai îl caut, dar totuși nu te pot gusta, e atâta sare pe a mea rană mută, dar țipă printr-o privire dulce, ce rai să caut eu dacă Edenul e printre ale tale mângâiri calde. „Zici cuvinte așa de reci, de ce mă tot jignești, când iți ofer un pocal cu lacrimile iubiri... Vai tu Zeus, nu știi decât să mă iubești printra Domnului cuvinte.." Ah, iubire! Cuvinte veninoase-ți spun eu, și ma doare capul când le văd și mint cu atâta nerușinare, dar ce să fac, ce să cer eu de la Dumnezeu? Sunt un Demiurg, sau filosof al minții nebune?