Ape tulburi...

Poveste fără sfârșit

Suflete dezorientat,

Ce c-un cuvânt tu te-ai inmuiat,

Ce te străfulgeră de-a dreptul,

Ca un pumnal ce-ţi drege pieptu'

C-un cuvânt , un gest sau fapt,

Tu eşti brusc străfulgerat

Profunzimea tu o cunoşti,

Şi nu ştii s-o stăpaneşti

Doar ignorantă eu primesc ,

Când incerc să te opresc

Din a face ce-ţi doreşti,

Făr' măcar sa te gândeşti

Că te va răni de-a dreptul

Ca și-o piatră aruncată intr-o mare tulburată

Şi , ducându-se la fund,

Piatra se va face scrum

Cu o vorba imbunătoare

La tine răsare soare

Iar c-o vorbă negândită

Stai si pierzi mult timp in tihnă

Stând sa meditezi cam mult

La ceva neprevăzut

Şi a ajuns sa te cam doară

Chiar dacă nu-i noapte afară

Noapte ce doar tu o simţi

Atunci când o cam eviţi

Ea vine şi-şi face loc

Chiar şi-n cel mai chircit loc

Şi dacă-n abis s-a dus,

Lovitura s-a depus

Şi de acum n-o să te-nmoaie,

Doar c-o sa te facă tare...