Prolog

30 7 3
                                    

În calea fericirii mele ai apărut tu. Băiatul perfect. Defectele tale erau inexistente, până când am ajuns să te cunosc. Erai un băiețel care încerca să fie cât mai perfect în fața crudului său tată. Erai arogant și răutăcios cu toată lumea, inclusiv cu prietenii mei.

Toată lumea te asocia cu un monstru. Mie nu îmi spuneai niciodată nimic, treceai pe lângă mine ca și cum nu aș fi existat, te uitai la mine în timpul orelor iar atunci când îți zâmbeam te prefăceai că nu mă vezi. Erai rău. Singura interacțiune pe care o avusesem era pe tren, la începutul anului.

Totul a început la umbra unui copac, pe vremea unui răsărit șters. Mintea îmi era răvășită. Nimeni nu îmi cunoștea grijile. Eram doar eu cu vocile din capul meu care îmi spuneau că tot ce fac e greșit. Mă descurajau. Stăteam pe jos, sprijinită de trunchiul copacului, când ai apărut tu. Nu credeam că o să te oprești, fiind obișnuită să fiu invizibilă.

Mare uimire s-a arătat pe chipul meu când te-ai așezat lângă mine și m-ai privit cu ochii tăi întunecați. Mă simțeam atât de mică în orbita ta încât mi-am reîntors privirea către soare. Vântul bătea ușor, fiind în armonie cu mângâierea plăpândă a soarelui. Nu era o priveliște scoasă din povești, însă era mult mai bine decât să mă uit la blondul de lângă mine.

— Și tu vii aici când simți că nu mai reziști mult?

L-am privit cu o privire blândă, zâmbind șters. Din ochii săi negri am realizat că în spatele perfecțiunii se află un baiat neînțeles. Din momentul acela am decis că eu voi fi cea care îl va ajuta să își învingă demonii.

— Da, se pare că nu voi mai fi singură de acum.

Deadly LiesUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum