Când aveai 15 ani ai tăi au divorțat, iar, un an mai târziu, ambii sau recăsătorit cu niște străini (pentru tine) pe care îi suportai doar formal. Atunci, la vârsta de 16 ani, ai tăi ți-au dat de ales să locuiești cu maică-ta și noul ei soț sau taică-tu' și noua lui soție. Desigur că nicio opțiune nu te-a încântat, așa că te-ai chinuit să-i convingi să te lase să locuiești singur; și ai reușit. Timp de un an/doi/trei/patru/cinci/șase ani (în funcție de vârsta personajului) locuiai de unul singur într-un apartament din cea mai liniștită zonă din Queens închirat/cumpărat (depinde de situația financiară a părinților personajului pe care te las s-o decizi tu) de ai tăi. Întreținerea și/sau chiria erau/au fost achitate de părinți tăi pâna la vârsta de 20 de ani, când ai devenit total independent. Chiar îți plăcea să locuiești singur. Nu mai era nimeni care să te deranjeze, să-ți mute lucrurile aiurea, să te dojenească și așa mai departe. Totusi, la început te simțeai foarte singur și chiar melancolic. Probabil de asta ai și luat acasă un pui de pisică pe care l-ai găsit abandonat lângă niște pubele de gunoi (dacă ai vreun personaj care nu suportă pisicile sau este alergic la ele, mâța poate fi înlocuită cu ceva pasăre rănită sau altceva ce-ți trece prin minte). Dar acum erai puțin spus bine.
Într-o noapte, puțin trecut de 12, ai coborât pâna la non-stop să cumperi ceva de ronțăit (sau altceva). Nu era absolut nimeni pe stradă, exceptându-te, desigur. Vântul șuiera trist, conturând mijlocul lui octombrie. Ai ajuns la magazin, ai intrat, ți-ai pus puținele produse în coș si te-ai dus casă, dând peste un tânăr plictisit și încercănat. Ți-ai luat produsele și ai plecat, dar, în momentul în care ai părăsit pragul non-stop-ului, ai simțit o atingere pe spate, deși nu era nimeni. Ai dat vina pe vânt și ți-ai continuat drumul, simțindu-te constant urmărit. Te-ai grăbit să ajungi acasă și, după ce-ai intrat si te-ai încuiat, spre surpinderea ta, sentimentul n-a dispărut. Ai oftat, gândindu-te că poate ești doar foarte obosit. Așadar, nu ți-a luat mult să te pui în pat și să-ți închizi ochii, așteptând să adormi pentru ca mâine sa te trezești să scapi de acest absurd și paranoic sentiment. Și, după ceva timp, aproape ai reușit, dar ai fost forțat să te trezești atunci când pisica ta a sărit brusc pe tine – de parcă ai fi o trambulină – mărâind și fiind înfoiată toată. Când ți-ai deschis ochii, ai văzut o siluetă umană ce se apropria de ușa camerei tale, dar care s-a oprit când a realizat că te-ai trezit, neștiind ce să facă când a fost prinsă în fapt.
Continuă
