Zayn Malik

937 23 3
                                    

       Mi-am luat skateboard-ul şi m-am dus la rampe.Sunt nouă în oraşul ăsta, ieri am ajuns şi am zis să ies şi eu din casă să mai cunosc lumea de aici.

       Încep prin a merge cu viteză spre rampa principală, am vrut să fac schema care am învățat-o acum o săptămână dar ceva nu mi-a ieşit bine şi am căzut cu skateboard-ul lângă mine, noroc că purtam casca de protecție.Cei care erau pe margine m-au observat şi au început să râdă în hohote.Nu mi-a mai fost aşa de ruşine de când trebuia să port ochelari ca şi a lui bunica.
,, Stop!" Se aude o voce masculină din fața mea.Îmi îndrept privirea spre el şi îl analizez din cap până în picioare, ce vine îi stătea tricoul ăla.Gata gata..mă ridic şi pornesc spre ieşire, cu capul în pământ şi cu o mâna băgată în buzunar iar cu cealaltă țineam skateboard-ul.
,, Hei!" Mă strigă cineva, iar eu mă întorc să văd cine e.
,, Zayn." Îmi spune şi îmi întinde mâna, acum că e aşa de aproape de mine pot să îi observ mai bine corpul lucrat.
,, (N/T)" Îi spun şi îi strâng şi eu mâna la rândul meu.Nu aveam de unde să ştiu că acestă zi este începutul unei frumoase prietenii.

~1 AN MAI TĂRZIU~

,, (N/T), îl iei de soț pe Zayn Javad Malik? Azi este cea mai importantă zi din viața mea.Acea zi, acea zi avea să îmi schimbe total planurile de viitor.Am trăit clipe de neuitat cu el, îl iubesc şi stiu că sentimentul este reciproc.
,,Da." Îi spui cu cea mai mare încredere.
,,Zayn Javad Malik,o iei de soție pe(N/T)?
,, Da." Spune şi se uită la mine cu atât de multă iubire.Preotul a mai ținut un mic discurs şi după aceea a rostit..
,, Acum poți săruta mireasa." Aceste cuvinte fiind zise, buzele noastre s-au apropiat una de alta şi am trăit cel mai frumos moment pe care mi l-aş putut dori.

Imagine-One DirectionUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum